in ,

Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei

Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei

Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.

‘Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor din companiile de stat din portofoliul Ministerului Economiei.
Dacă vrem companii de stat mai performante, trebuie să schimbăm inclusiv felul în care statul se comportă ca acționar. Nu putem cere management profesionist, rezultate și responsabilitate, dar să păstrăm reguli neclare și diferite de la o companie la alta. De aceea, punem lucrurile în ordine și pe acest subiect. Ministerul Economiei are în portofoliul său 52 de companii de stat, dar fără să aibă o grilă comună prin care să putem explica obiectiv cu cât ar trebui remunerat un administrator’, a anunțat, joi, ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că, până acum, legea stabilea limitele generale, dar remunerațiile erau stabilite ‘˜din pix’, neexistând o formulă comună prin care să poată fi comparate două companii și explicate diferențele între remunerațiile pentru administrarea lor.

‘De acum încolo, ne asigurăm că avem aceeași logică pentru întregul portofoliu. Cum funcționează? Pornim de la câștigul salarial mediu brut din sectorul în care activează compania și aplicăm o formulă bazată pe 5 criterii obiective: dimensiunea companiei – cifra de afaceri și numărul de angajați;
importanța strategică și dificultatea mandatului; volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri; listarea pe o piață reglementată (bursa); profitabilitatea companiei. În calculul nostru ignorăm rezultatele excepționale, de exemplu vânzări de active pentru a recompensa cu adevărat performanța operațională. Cu alte cuvinte, remunerația trebuie să reflecte responsabilitatea reală pe care o presupune administrarea unei companii’, a subliniat Irineu Darău.

În context, acesta a explicat că o societate strategică, cu mii de angajați și investiții importante, nu poate fi tratată la fel ca o companie mică, cu o activitate mult mai puțin complexă.

‘Vrem să putem atrage administratori competenți, inclusiv oameni cu experiență serioasă din mediul privat, iar remunerația lor trebuie să fie competitivă, dar și justificată prin criterii clare. În același timp, performanța contează. O companie aflată pe pierdere pornește de la un nivel prudent. Dacă în timpul mandatului administratorii reduc pierderea cu cel puțin 20%, readuc compania pe profit sau cresc profitul net recurent cu minimum 20%, remunerația poate fi reevaluată. Nu automat: rezultatele trebuie demonstrate, iar procedura de calcul va fi reluată. Și mai introducem o regulă importantă: orice abatere de la formula rezultată trebuie motivată în scris’, a mai precizat Darău.

Pentru fiecare societate va exista o fișă de scoring și o notă de fundamentare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)

Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)

Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord

Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord