Regizorul şi scenaristul David Lynch, care a radicalizat filmul american cu o viziune artistică întunecată şi suprarealistă în filme precum „Blue Velvet” şi „Mulholland Drive” şi în televiziune cu „Twin Peaks”, a murit. El avea 78 de ani, potrivit Variety.
Lynch a dezvăluit în 2024 că a fost diagnosticat cu emfizem după o viaţă întreagă de fumat şi că probabil nu va mai putea să iasă din casă pentru a regiza. Familia sa i-a anunţat moartea într-o postare pe Facebook, scriind: „Există un mare gol în lume acum că nu mai este cu noi. Dar, aşa cum spunea el, „stai cu ochii pe gogoaşă şi nu pe gaură””.
Serialul TV „Twin Peaks” şi filme precum „Blue Velvet”, „Lost Highway” şi „Mulholland Drive” au îmbinat elemente de groază, film noir, poliţist şi suprarealism clasic european. Lynch a ţesut poveşti, asemănătoare cu cele ale predecesorului său spaniol Luis Bunuel, care se derulau după propria lor logică impenetrabilă.
După câţiva ani petrecuţi ca pictor şi realizator de scurtmetraje de animaţie şi de acţiune reală, Lynch a intrat în scenă cu debutul său din 1977, „Eraserhead”, o operă plină de umor negru, care a devenit un reper tulburător în circuitul filmelor de noapte. Stilul său ieşit din comun şi lipsit de compromisuri a atras rapid atenţia Hollywood-ului şi a establishment-ului cinematografic internaţional.
A fost angajat de compania de producţie a lui Mel Brooks pentru a scrie şi regiza „The Elephant Man”, o dramă profund emoţionantă despre un ciudat oribil deformat din Anglia victoriană, care a devenit o celebritate naţională. Lungmetrajul a primit opt nominalizări la Premiile Oscar, inclusiv prima nominalizare a lui Lynch pentru Cel mai bun regizor.
A avut mai puţin succes cu adaptarea din 1984 a vastului roman science fiction „Dune” al lui Frank Herbert. Producţia, realizată cu un buget de 40 de milioane de dolari pe parcursul unei filmări dificile de trei ani, a fost un eşec colosal la box office.
Cu toate acestea, Lynch şi-a revenit din dezastru cu două filme care i-au definit stilul matur: „Blue Velvet” (1986), o călătorie înfricoşătoare prin adâncurile psihosexuale ale unui mic oraş american, şi road movie-ul violent şi plin de sex „Wild at Heart” (1990), care a fost distins cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.
În 1990, el a revoluţionat televiziunea americană cu „Twin Peaks”, un serial pe care l-a creat împreună cu scriitorul Mark Frost. Cu o acţiune care porneşte de la investigarea crimei misterioase a unei eleve de liceu dintr-un orăşel de cherestea din Washington, serialul săptămânal de pe ABC a abordat subiecte tulburătoare, până atunci tabu, şi a făcut din inexplicabil un element fix al televiziunii narative moderne.
Un succes major în primul său sezon, „Twin Peaks” şi-a pierdut elanul şi, în cele din urmă, audienţa în al doilea an. Cu toate acestea, a dat naştere unui lungmetraj prequel, „Twin Peaks: Fire Walk With Me”; 25 de ani mai târziu, a continuat cu un al treilea sezon pentru Showtime.
Mai târziu în cariera sa, în lungmetraje precum „Lost Highway” (1997), „Mulholland Drive” (care i-a adus premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes în 2001) şi „Inland Empire” (2006), Lynch a folosit un stil care se axa pe intrigi ce puneau accentul pe personalităţi duble, transformări inexplicabile şi acte şocante de violenţă. „The Straight Story” (1999), un film liniştit, dar excentric, aminteşte de atracţia emoţională mai rezervată din „The Elephant Man”.
Regizorul însuşi a fost mereu reticent în ceea ce priveşte sortarea semnificaţiei operei sale pentru spectatorii săi. În cartea de interviuri „Lynch On Lynch” (2005), el a abordat cu scriitorul Chris Rodley miezul enigmatic al operei sale.
„Ei bine”, a spus Lynch, „imaginaţi-vă că aţi găsi o carte de ghicitori şi aţi putea începe să le desluşiţi, dar ar fi foarte complicate. Misterele ar deveni evidente şi te-ar emoţiona. Cu toţii găsim această carte de ghicitori şi este doar ceea ce se întâmplă. Şi le poţi desluşi. Problema este că le descifrezi în interiorul tău şi, chiar dacă i-ai spune cuiva, nu te-ar crede sau nu ar înţelege în acelaşi fel ca tine”.
Cariera unică a lui Lynch a fost recunoscută printr-un premiu special (împărţit cu Laura Dern, vedeta sa favorită) la Independent Spirit Awards 2007 şi un Leu de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2006.
S-a născut la 20 ianuarie 1946, în Missoula, Montana. Tatăl său a fost cercetător ştiinţific la Ministerul Agriculturii, iar familia sa a locuit în statele de câmpie, în nord-vestul Pacificului şi în sud-est, înainte de a se stabili în Alexandria, Virginia, unde Lynch a urmat liceul.
Un elev indiferent, Lynch s-a concentrat asupra picturii. Un sejur de un an la Şcoala Muzeului de Arte Frumoase din Boston şi o excursie eşuată în Europa cu prietenul său Jack Fisk (ulterior un scenograf de renume la Hollywood) au fost urmate de înscrierea sa la Academia de Arte Frumoase din Philadelphia, Pennsylvania, în 1965.
Locuind într-un cartier interzis din Philadelphia împreună cu prima soţie şi cu fiica sa Jennifer (care mai târziu a devenit şi ea regizoare), Lynch a început să se dedice filmului, regizând scurtmetrajele de animaţie „Six Men Getting Sick (Six Times)” şi „The Alphabet” (1968).
„The Grandmother” (1970), o combinaţie de animaţie şi acţiune în direct, a fost filmat cu bani obţinuţi dintr-un grant al nou înfiinţatului American Film Institute. În 1971, Lynch s-a mutat la Los Angeles pentru a studia cinematografia la AFI’s Conservatory for Advanced Film Studies, cu sediul în fostul conac Doheny din Beverly Hills.
Începând din 1972, Lynch a început să lucreze la un lungmetraj la AFI. Inspirat de anii săi sumbri ca gravor de stampe şi artist în dificultate din Philadelphia, un scenariu iniţial de 21 de pagini a început să prindă contur; Lynch va spune mai târziu că nu îşi aminteşte să-l fi scris. Pe parcursul următorilor cinci ani, a realizat filmul cu mai mulţi colaboratori care vor rămâne constante în cariera sa, printre care designerul de sunet Alan Splet, directorul de imagine Frederick Elmes şi actorul Jack Nance.
Filmat în mod laborios, ieftin şi pe fugă timp de cinci ani, „Eraserhead” a fost lansat de distribuitorul independent Libra Films International în 1977. Neliniştitorul film alb-negru urmăreşte coborârea psihologică a eroului său maladiv, Henry Spencer (Nance), după naşterea copilului său monstruos de malformat.
Criticii au fost extrem de îngrijoraţi de film atunci când a avut premiera la Filmex din L.A. în 1977, dar acesta a căpătat o viaţă comercială proprie atunci când Libra a distribuit filmul pentru proiecţii în miezul nopţii la New York, San Francisco şi Los Angeles. Lynch apărea frecvent la proiecţiile din L.A., admonestându-şi publicul nedumerit: „Nu întrebaţi despre copil”.
Un spectator entuziast la o reprezentaţie de la miezul nopţii la Nuart Theatre din L.A. a fost Stuart Cornfeld, producător la Brooksfilms a lui Mel Brooks. El l-a îndemnat pe Brooks să îl angajeze pe Lynch şi, după ce a vizionat „Eraserhead”, Brooks i-a oferit regizorului o slujbă.
Pentru proiectul său, Lynch a preluat povestea lui John Merrick, a cărui poveste de viaţă senzaţională inspirase deja piesa de succes a lui Bernard Pomerance din 1977. Versiunea cinematografică a filmului „The Elephant Man” a fost o poveste complet nouă, co-scrisă de Lynch şi avându-i ca protagonişti pe un John Hurt puternic machiat în rolul sensibilului Merrick, pe Anthony Hopkins în rolul chirurgului de la spitalul londonez care i-a devenit tutore, şi pe soţia lui Brooks, Anne Bancroft, în rolul unei simpatice vedete de teatru din West End.
Al doilea film al lui Lynch pentru De Laurentiis a definit contururile stilului său matur. „Blue Velvet” l-a avut ca protagonist pe Kyle McLachlan, care jucase rolul eroului mesianic din „Dune”, în rolul unui băiat dintr-un orăşel care este cufundat într-un vârtej de violenţă sexuală, crimă şi sadomasochism.
Cu o distribuţie puternică, printre care Isabella Rossellini (cu care Lynch a început să aibă o relaţie romantică), Laura Dern, Dean Stockwell şi, mai ales, Dennis Hopper în rolul răufăcătorului dement şi scăpat de sub control, „Blue Velvet” a divizat critica, dar a consolidat reputaţia lui Lynch de autor de film neînfricat şi îndrăzneţ. Filmul a fost începutul colaborării sale cu compozitorul Angelo Badalamenti.
Patru ani mai târziu, stilul Lynch a fost adus pe micul ecran cu „Twin Peaks”. Cu McLachlan în rolul excentricului agent FBI Dale Cooper, serialul a folosit investigaţia crimei reginei balului de absolvire, Laura Palmer, ca o trambulină într-un vortex narativ care implica intrigi sexuale, dependenţă de droguri, prostituţie, nebunie şi posesie demonică. Telespectatorii au urmărit misterul şi au rămas pentru personajele complex interconectate ale serialului şi pentru răsturnările de situaţie perverse, uneori supranaturale.
Primul sezon al serialului a obţinut 14 nominalizări la premiile Emmy, inclusiv pentru Lynch pentru scrierea şi regia episodului pilot, însă scăderea audienţei după dezvăluirea lungă a ucigaşului lui Palmer şi participarea tot mai redusă a lui Lynch din cauza producţiei unui nou lungmetraj au dus la o încheiere dificilă la sfârşitul sezonului doi.
În ciuda zvonurilor persistente despre noi proiecte de lungmetraj şi TV după ce „Twin Peaks” s-a încheiat în 2017, Lynch s-a concentrat pe realizarea de videoclipuri şi compunerea de muzică cu colaboratori, inclusiv Christabell. El şi-a dat numele pentru David Lynch Graduate School of Cinematic Arts la Maharishi University şi o linie de boabe de cafea şi a proiectat cluburile de noapte Silencio din Paris şi New York.
Lynch a fost căsătorit de patru ori. Îi supravieţuiesc două fiice şi doi fii.
