Marius Sepi, vicepreședinte executiv al Sindicatului Național Forța Legii, atrage atenția asupra unei situații generate de noile reglementări fiscale introduse prin Legea nr. 141/2025, în vigoare de la 1 august 2025, care ridică serioase semne de întrebare privind echitatea socială și principiul contributivității.
“Statul impune contribuții de sănătate de 10% pentru:
Pensionarii cu venituri peste 3.000 lei (1.960.804 persoane);
Beneficiarii legilor speciale – veterani de război, revoluționari etc. (141.376 persoane);
Șomerii indemnizați (44.090 persoane);
Persoanele cu venit minim de incluziune (323.542 persoane);
Mamele aflate în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil (127.054 persoane).
În schimb, persoanele aflate în detenție sau arest preventiv (18.168 persoane) rămân asigurate medical fără plată, indiferent de natura condamnării sau de eventuale venituri.
Este aceasta o măsură justificată moral și social?
Cetățeni aflați în situații vulnerabile, dar care respectă legea, sunt obligați să contribuie, în timp ce cei care au încălcat legea beneficiază gratuit de servicii medicale.
Solicităm public atenția presei pentru reflectarea acestui subiect și inițierea unei dezbateri reale asupra modului în care este aplicat principiul echității în sistemul de sănătate”spune sindicalistul.