Debitul Dunării va fi în scădere la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) pe parcursul săptămânii viitoare, până la aproximativ 1.800 metri cubi pe secundă (mc/s), de aproape trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioada 11 – 18 iulie 2026.
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în general, în scădere.
Pe râurile interioare, debitele vor fi, în general, în creștere, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă și propagării, exceptând prima zi a intervalului de prognoză, când vor fi relativ staționare.
Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creșteri mai importante de niveluri și debite, pe unele râuri din zonele de deal și de munte, datorită precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ.
Pentru luna iulie, hidrologii au estimat în prognoza trimestrială un debit maxim al Dunării de 3.800 mc/s, mai mic față de valoarea medie multianuală de 4.700 mc/s, iar cel minim la 2.200 mc/s.
Regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare pe parcursul lunii iulie, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinul hidrografic al Ialomiței, bazinele superioare ale Jiului și Buzăului și pe cursul Jiului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Bârlad și pe râurile din Dobrogea.


