Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) și pe sectorul românesc va fi în scădere până la valoarea de 3.300 mc/s în următoarele zile, situându-se sub media multianuală a lunii mai (6.600 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 23 – 30 mai 2026.
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere, exceptând prima parte a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calafat și partea a doua a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Vadu Oii.
Hidrologii au estimat pentru luna mai un debit maxim al Dunării de 6.000 mc/s și unul minim de 2.800 mc/s.
În ceea ce privește debitele medii zilnice ale râurilor interioare în perioada 24 – 30 mai, acestea vor fi duminică în creștere pe râurile din sudul țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă și propagări, iar pe celelalte râuri, în general, relativ staționare.
‘Sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți, pâraie, precum și creșteri mai importante de niveluri și debite, în special pe râurile din zonele de deal și munte din sud-vestul, centrul, sudul și estul țării, datorită precipitațiilor prognozate, mai însemnate cantitativ și propagării’, avertizează hidrologii.
În restul intervalului, debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor mari din sudul și estul țării, unde vor fi în creștere prin propagare.
Potrivit prognozei trimestriale emise de INHGA, în luna mai 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei și din bazinul superior al Buzăului și mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, pe afluenții Prutului și pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30%) se vor înregistra pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad..


