Decizia lui Trump de a bloca finanțarea USAID pune în pericol inclusiv România, sursă de victime ale traficului de ființe umane

Programul național de prevenire a traficului de minori, în valoare de 10 milioane de dolari și susținut de guvernul SUA, a fost blocat la sfârșitul lunii ianuarie, a confirmat pentru HotNews Mihaela Năbar, director executiv al World Vision România, una dintre organizațiile implicate.

România rămâne una dintre principalele țări-sursă pentru victimele traficului de ființe umane, atât în scopul exploatării sexuale, cât și al muncii forțate. Doar în 2023, autoritățile au identificat 210 copii exploatați prin muncă.

În acest context, pe 17 octombrie anul trecut, guvernele României și SUA au semnat un parteneriat strategic pentru prevenirea și combaterea traficului de minori. Proiectul, prevăzut pentru o durată de cinci ani, includea măsuri precum educația parentală, identificarea timpurie a semnelor de abuz și exploatare, monitorizarea grupurilor sociale vulnerabile și desfășurarea unor campanii de informare.

Implementarea acestui program fusese încredințată unor consorții de ONG-uri: unul coordonat de World Vision România, în parteneriat cu alte șase organizații neguvernamentale, iar celălalt de „International Justice Mission”, care reunea trei organizații.

În prezent, viitorul proiectului rămâne incert. Pe 27 ianuarie, organizațiile implicate au primit o notificare din partea Departamentului de Stat al SUA, prin care au fost informate că programul este suspendat pentru 90 de zile, a precizat Mihaela Năbar pentru HotNews.

„Comunicarea pe care am primit-o este denumită exact așa: „stop work order” (ordin de oprire a activității). După expirarea celor 90 de zile, există trei scenarii posibile: programul poate continua, poate fi suspendat definitiv sau modificat. Nu ni s-au oferit alte detalii”, a declarat Mihaela Năbar, reprezentanta World Vision România.

Însă, problema nu se limitează doar la lupta împotriva traficului de persoane. Deși s-a discutat intens despre USAID, care, oficial, nu mai are programe de finanțare în România de la aderarea țării noastre la UE, incertitudinea planează asupra tuturor inițiativelor susținute, direct sau indirect, de fonduri americane.

„Există și alte tipuri de programe, cum ar fi cele desfășurate în colaborare cu UNHCR, inclusiv pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. Deocamdată nu sunt blocate, dar sunt în pericol. Nu știm ce se va întâmpla cu ele”, a adăugat reprezentanta World Vision.

Elon Musk a criticat dur USAID, numind-o „o organizație criminală” care „trebuie să dispară”. Declarațiile sale vin din postura de șef al Departamentului pentru eficiență guvernamentală, funcție în care a fost numit de Donald Trump. În aceeași notă, senatorul Marco Rubio a afirmat că „USAID s-a îndepărtat de mult de misiunea sa inițială de a promova în mod responsabil interesele americane în străinătate”.

În ceea ce privește România, USAID a investit aproximativ 600 de milioane de dolari între 1990 și 2007, înainte ca agenția să-și încheie oficial activitatea în țară odată cu aderarea la UE. Totuși, implicarea USAID nu a dispărut complet.

„Există în continuare proiecte transfrontaliere la care participă și organizații din România, însă acestea nu sunt finanțări dedicate exclusiv țării noastre”, a explicat pentru HotNews Simona Constantinescu, director de dezvoltare la „Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile” (FDSC).

Cu o vastă experiență în sectorul ONG din România, Simona Constantinescu subliniază că, dincolo de efectele imediate ale suspendării activității USAID, decizia transmite un semnal puternic, care zdruncină întreg sectorul societății civile.

Întrebată despre modul în care au fost utilizate cele 600 de milioane de dolari investite de USAID în România, Constantinescu a explicat că, în anii ’90, finanțările s-au concentrat inițial pe ajutor umanitar. Ulterior, fondurile au fost direcționate către consolidarea instituțiilor statului și sprijinirea organizațiilor neguvernamentale, pentru ca acestea să poată monitoriza și influența politicile publice.

„Au fost susținute ONG-uri care să colaboreze cu autoritățile și să contribuie la furnizarea de servicii publice eficiente. De asemenea, USAID a investit în domenii critice precum protecția copilului și sănătatea”, a explicat experta.

România avea probleme grave legate de copiii instituționalizați, care trăiau în condiții mizere, dar și de numărul mare de copii infectați cu HIV în spitale. În plus, țara noastră înregistra unul dintre cele mai ridicate rate de cancer de col uterin din Europa.

Multe dintre reformele implementate în sistemul de protecție socială s-au bazat pe mecanisme dezvoltate prin finanțările USAID. În prezent, aproape un sfert dintre ONG-urile din România furnizează servicii sociale.

Pe lângă fondurile americane, până în 2007, România a beneficiat și de finanțări europene sau oferite de alte instituții internaționale. Totuși, USAID s-a remarcat prin abordarea sa rapidă și eficientă, în contrast cu birocrația greoaie a Uniunii Europene.

„Americanii au adus un know-how și o viteză de reacție care nu sunt caracteristice UE. Mulți angajați din instituțiile publice au beneficiat de programe de formare, vizite de studiu și cursuri, ceea ce a contribuit la schimbarea de paradigmă în sectorul public”, a subliniat Simona Constantinescu.

România nu va fi grav afectată de o eventuală reducere sau retragere a finanțărilor americane, comparativ cu alte țări, precum Republica Moldova, unde impactul ar putea fi semnificativ mai mare. Cu toate acestea, decizia administrației Trump transmite un semnal de instabilitate, resimțit puternic în sectorul ONG.

În ceea ce privește viitorul USAID, un articol BBC explică faptul că Donald Trump nu poate desființa pur și simplu agenția. Aceasta a fost înființată în 1961 printr-o lege adoptată de Congres și un ordin executiv semnat de președintele John F. Kennedy. Orice încercare de desființare ar putea fi contestată în Congres, unde republicanii dețin o majoritate fragilă.

Cu toate acestea, primul pas către reducerea activității USAID a fost deja făcut. Administrația Trump a anunțat că agenția își trimite în concediu administrativ toți angajații la nivel global și recheamă în țară mii de membri ai personalului din străinătate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Fotbal american: Travis Kelce, încântat că Trump va asista la Super Bowl, deşi preşedintele a afirmat că o urăşte pe Taylor Swift

Javier Milei vrea să interzică prin decret tratamentele şi chirurgia tranziţiei de gen în cazul minorilor, schimbarea sexului printr-o simplă declaraţie şi invocarea unei schimbări de sex de către deţinuţi pentru a cere transferul în altă închisoare