in ,

Deficitul balanței comerciale, în scădere cu peste 9%, în primul trimestru

Deficitul balanței comerciale, în scădere cu peste 9%, în primul trimestru

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele trei luni ale anului s-a ridicat la 7,704 miliarde de euro, cu 9,3%, respectiv 792,1 milioane euro, mai mic raportat la cel înregistrat în perioada ianuarie – martie 2025, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,8% la export și 36,6% la import) și alte produse manufacturate (27,2% la export și 27,3% la import).

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, exporturile FOB au însumat 23,812 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 31,517 miliarde de euro. Exporturile au crescut cu 1,1%, iar importurile au scăzut cu 1,7%, comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2025.

În luna martie 2026, exporturile FOB au însumat 8,959 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 11,885 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,927 miliarde de euro.

Față de luna martie 2025, exporturile din martie 2026 au crescut cu 6,2%, iar importurile au crescut cu 5,3%.

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primul trimestru din 2026 a fost de 17,377 miliarde de euro la expedieri și de 23,643 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 73% din total exporturi și 75% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada menționată a fost de 6,436 miliarde de euro la exporturi și de 7,874 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27% din total exporturi și 25% din total importuri.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Aarhus GF, campioană a Danemarcei după o pauză de 40 de ani

Fotbal: Aarhus GF, campioană a Danemarcei după o pauză de 40 de ani

Producția de carne și sacrificările de porci, ovine, caprine și păsări au crescut în martie 2026; la bovine au scăzut

Producția de carne și sacrificările de porci, ovine, caprine și păsări au crescut în martie 2026; la bovine au scăzut