Premiera „Delta Sălbatică”, primul documentar românesc de amploare dedicat Deltei Dunării, va avea loc în cadrul LYNX Festival, în 5 iunie, de la ora 20.00, la Centrul Cultural Reduta, Braşov.
Realizat de echipa „România Sălbatică”, cel mai ambiţios documentar despre biodiversitatea din România, filmul „Delta Sălbatică” este un documentar ce surprinde particularităţile acestui spaţiu unic în Europa, inclus în Patrimoniul UNESCO. Filmat timp de cinci ani în mijlocul naturii, cu grijă faţă de mediul natural şi în condiţii etice, documentarul a avut sprijinul a numeroşi specialişti şi ONG-uri de mediu.
Povestea este spusă din perspectiva apei, o voce pe care deseori factorul uman o ignoră şi care a prins viaţă prin interpretarea actriţei Medeea Marinescu.
„Întâlnirea cu Delta Sălbatică este, pentru mine, una din cele mai însemnate din ultima perioadă. Nu ştiam cum va fi. Nu aveam idee cum aveam să dau glas apei, acest element simbolic nu doar al Deltei, ci al vieţii în general, cum aveam să o transform într-un personaj povestitor, să îl/o fac să respire, să-i găsesc tonul potrivit, dar mai ales să îl/o însufleţesc cu emoţie… am privit imaginile pe care aveam să le parcurg, şi uşor, uşor, am intrat cu totul în poveste, fară efort, lăsându-mă purtată precum o barca pe apa liniştită a unui râu. Ştiu că pentru creatorii acestui film a fost o luptă, o luptă frumoasă, să şlefuiască parcursul acestei călătorii a apei până la vărsarea ei în mare, şi că n-a fost uşor. Dar faptul că au reuşit să esenţializeze în imagini măreţia şi emoţia naturii pe mine m-a ajutat să dau glas şi să potenţez această emoţie. Cred că dincolo de valoarea documentară şi estetică a acestui film, această poveste are emoţie. Iar pentru mine asta este cel mai important.”, a declarat Medeea Marinescu.

Regizat de Dan Dinu, care semnează şi scenariul alături de Codruţa Florea, documentarul „Delta Sălbatică” poartă amprenta directorului de imagine Cosmin Dumitrache şi beneficiază de o coloană sonoră impresionantă compusă de Alexei Ţurcan. De sunet s-a ocupat Ioan Filip. Filmul produs de Matei Truţa este una din cele mai aşteptate premiere ale acestui an, şi continuă demersul iniţiat în urmă cu 13 ani de echipa „România Sălbatică” de a dedica Deltei un spaţiu amplu de expunere, reprezentând o privire unică şi prezentă asupra acestui loc special pe care avem cu toţii responsabilitatea să îl protejăm.

„După succesul neaşteptat al filmului România Sălbatică, am decis să mă dedic mai mult acestui domeniu. Mi-am aşezat pălăria de fotograf în cui, deşi nu am renunţat niciodată la această pasiune, şi mi-am pus-o pe cea de regizor. Timp de aproape cinci ani am plutit pe lacurile şi canalele Deltei în căutarea celor mai faine poveşti şi a celor mai spectaculoase momente. Nu a fost uşor, dar la final am strâns atât de mult material încât a devenit complicat să găsim firul narativ al poveştii. Însă după şase luni de montaj, iată că filmul nostru este gata să fie văzut de public. Ca de fiecare dată, aventurile din teren sunt eclipsate doar de poveştile rezultate. Sunt extrem de recunoscător că, şi de această dată, s-au alăturat proiectului oameni extrem de talentaţi care să-i dea viaţă. Pe lângă aceeaşi echipă faină care a stat în spatele documentarului România Sălbatică, s-au alăturat Medeea Marinescu fără de care personajul nostru principal nu ar fi avut la fel de multă profunzime şi una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, al cărei nume îl vom dezvălui curând, şi care ne va încânta cu o melodie superbă la finalul filmului. Abia aştept să văd reacţia publicului şi să ne bucurăm împreună de frumuseţea Deltei Dunării”, a spus Dan Dinu.
Accesul este gratuit, în baza rezervării locului prin achiziţia unui bilet cu valoare „0”, începând cu data de 18 mai, de pe iaBilet.ro.
LYNX Festival, primul şi singurul festival din România dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură, a ajuns la ediţia a patra.
Evenimentul va avea loc la Braşov, în perioada 1-7 iunie şi va include proiecţii de film documentar de natură, expoziţii de fotografie, activităţi educative pentru copii şi masterclass-uri.
Spaţiile dedicate festivalului sunt: Centrul Cultural Reduta, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, Cinema City, Tipografia şi Artegianale.



