Aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române vor survola, duminică, de la ora 10:00, Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în cadrul unei ceremonii militare și religioase în memoria eroilor aviatori.
Vor zbura aeronave precum F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAR-330, precum și elicoptere tip EC-135 SMURD, S-70M BlackHawk și o aeronavă Bombardier Learjet 75 aparținând Ministerului Afacerilor Interne, elicoptere tip SA-365 Dauphin ale Serviciului Român de Informații, aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României, precum și aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene și ale Forțelor Aeriene Regale Britanice, au anunțat Forțele Aeriene Române.
Cu același prilej, sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00, Forțele Aeriene Române își vor prezenta oferta educațională, la Palatul Cercului Militar Național din București.
Zborurile de antrenament ale aeronavelor militare au loc în perioada 16-18 iulie, începând cu ora 10:00.
Survolurile se vor executa cu luarea tuturor măsurilor de siguranță și cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare, astfel încât impactul asupra comunității locale să fie minim, a precizat sursa citată.


