Deniz Undav, atacantul internaţional german de la VfB Stuttgart s-a accidentat miercuri, la antrenament, şi va lipsi câteva săptămâni, potrivit unui comunicat al clubului Stuttgart
Deniz Undav (28 de ani) fusese victima unei probleme musculare şi înaintea pauzei internaţionale, dar miercuri, la antrenament, atacantul german s-a accidentat din nou, suferind o ruptură musculară la coapsa stângă.Clubul său, VfB Stuttgart, a anunţat deja într-un comunicat de presă că Undav „nu va fi disponibil în săptămânile care vor urma”.
„Sunt speculaţii, dar multe lucruri ar trebui să meargă bine pentru ca să-l vedem pe Denis, în teren din nou în acest an calendaristic”, a declarat antrenorul lui Stuttgart, Sebastian Hoeness, joi, la o conferinţă de presă.
Este o lovitură pentru clubul german, angajat în acest sezon în Liga Campionilor. Undav a marcat în acest sezon cinci goluri în cele 9 meciuri din Bundesliga disputate.