Deputat PNL, sceptic că PSD îl va susține pe Antonescu, îi lansează o povocare lui Marcel Ciolacu

„Eu văd de o lună de zile, de la începutul acestei coaliții, eu văd că PSD-ul nu dorește susținerea, sunt acolo câțiva oameni care probabil își doresc susținerea lui Crin Antonescu, dar PSD-ul are un alt joc.

Aici îi fac o provocare domnului Ciolacu care de câteva zile lansează tot felul de glumiție, am văzut că e mare TikToker. Acea declarație pe care a făcut-o cu Simonis, să știți că nu e întâmplătoare.

Ei au astfel de veleități pentru că și în vară au dat voturi în județul Mureș, în județul Satu Mare membrii PSD au fost îndemnați să voteze cu UDMR. Să își anunțe odată candidatura la alegerile prezidențiale pentru că acolo se va ajunge.

Cu siguranță, Marcel Ciolacu își dorește să candideze și atunci îl provoc: anunță candidatura! Nu are rost să ne mai pierdem vremea să vedem ce șosete își mai ia pe TikTok și ce cămăși. Până la urmă să își anunțe candidatura că e destul de penibil”, a declarat liberalul, într-o intrevenție la postul B1 Tv.

Pe de altă parte, Cozma susține că Crin Antonescu trebuie să participe la întâlnirile coaliției de guvernare, având în vedere că susținerea sa la alegerile prezidențiale este prevăzută în protocolul încheiat între PSD-PNL-UDMR.

„Cred că domnul Antonescu greșește. El trebuie să participe la toate ședințele de coaliție. Domnul Crin Antonescu este înscris în protocolul de coaliție. Candidează din partea unei coaliții. Dânsul candidează cu un program de țară.

Programul de țară trebuie să fie strâns legat de programul de guvernare. Dânsul nu candidează doar împotriva lui Călin Georgescu, el candidează din partea unei colaiții, dacă rămân așa lucrurile, deși în ceea ce privește partenerul noustru, PSD-ul, eu sunt destul de rezervat și sceptic, având în vedere experiențele pe care le-am avut cu dânșii și e clar că domnul Antonescu va trebui să explice programul de guvernare al coaliției și programul de țară pentru că aceste lucruri merg mână în mână”, a mai spus Cozma.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tudorel Toader desființează interimatul lui Klaus Iohannis: ‘CCR nu i-a prelungit mandatul’ / Ce acuzații aduce Guvernului Ciolacu 2

Un băiat de 15 ani a murit la scurt timp după a ce fost adus la UPU; ar fi fost agresat