Selecţionerul Didier Deschamps a declarat că jucătorii Franţei sunt devastaţi după înfrângerea din semifinalele Cupei Mondiale, dar a recunoscut superioritatea Spaniei, care s-a impus cu 2-0.
„Jucătorii sunt devastaţi, dar trebuie să fim realişti, am fost inferiori din punct de vedere tehnic. E vina noastră. Dar o să pun o întrebare: este arbitrul la înălţimea standardelor de arbitrare a unei semifinale? Nu o să răspund la asta. Au fost destul de multe situaţii… Dar motivul principal este că pur şi simplu nu am fost la înălţimea aşteptărilor, cu unele erori tehnice, pase care ar fi putut duce la ocazii. Acesta este fotbal de nivel înalt, chiar dacă doare. Vom juca meciul pentru locul trei. Nu vreau să ignor tot ce s-a făcut, dar în acest meci, Spania a arătat ceva în plus”, a declarat Deschamps.
Deschamps se află la finalul mandatului de selecţioner. „Nu mă gândesc la mine. M-am pregătit pentru meci cu jucătorii, iar obiectivul a fost să facem tot ce puteam pentru a merge până la capăt. Nu am reuşit, iar dezamăgirea este imensă. Dar nu ţin minte toate lucrurile bune pe care le-am făcut. Credeam că ne-am revenit foarte bine… Echipa spaniolă a avut control deplin”.
Reprezentativa Spaniei s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Dallas, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Franţei. Golurile au fost marcate de Oyarzabal (22-penalti) şi Porro (58). Spania a mai ajuns în finală şi în 2010, când a câştigat titlul.
Spania va juca în finală cu învingătoarea partidei dintre Anglia şi Argentina de miercuri seară.
Franţa va juca finala mică în compania învinsei din partida dintre Anglia şi Argentina.


