Transplantul de rinichi de la porc la om, un test de sânge pentru Alzheimer, un tratament împotriva infectării cu HIV, care oferă o protecţie de aproape 100%, ajutând la prevenirea infectării cu virusul imunodeficienţei umane, care a fost considerat cea mai importantă descoperire ştiinţifică în 2024, potrivit revistei Science, anticorpi monoclonali împotriva alergiilor alimentare sunt doar câteva dintre inovaţiile medicale din acest an.
Pentru mulţi, ar putea părea progrese surprinzătoare, unice, dar acestea sunt doar câteva exemple dintr-un flux continuu de inovaţii medicale care au avut loc în 2024.
Ratele anuale ale deceselor cauzate de diferite afecţiuni, inclusiv , , , au scăzut considerabil pe termen lung, iar progresele înregistrate în terapia cancerului, medicaţia cardiovasculară, antibioticele şi vaccinurile sunt doar câteva dintre numeroasele motive.
Acest progres a continuat în ultimele decenii, în ţările bogate. Speranţa de viaţă , în . Recordurile de speranţă de viaţă în mod repetat.
Am continuat să asistăm la mari descoperiri în domeniul inovaţiilor medicale şi este interesant şi util să ne întrebăm cum au avut loc, dacă ar fi putut avea loc mai devreme, cum poate fi îmbunătăţit ritmul şi calitatea cercetării medicale şi cum pot ajunge mai repede inovaţiile medicale la cei care au nevoie de ele.
La urma urmei, .
Progrese în domeniul xenotransplantului
O americancă este care trăieşte cu un rinichi funcţional de la un porc editat genetic.Specialiştii americani de la Institutul de Transplant NYU Langone, din New York, au reuşit o nouă premieră, avansând viitorul transplantului de organe.
Intervenţia complexă a marcat cea de-a şaptea operaţie de xenotransplant uman, efectuată de Institutul de Transplant NYU Langone.
La 25 septembrie 2021, echipa a efectuat , la o persoană decedată neurologic cu o inimă care bătea. O a fost efectuată la 22 noiembrie 2021.
Chirurgii de la NYU Langone au efectuat apoi în vara anului 2022 la persoane decedate neurologic.
Anul trecut, un al unui xenotransplant de rinichi de porc editat genetic la un bărbat decedat recent a arătat o performanţă optimă cu imunosupresia, standardul de îngrijire.
În aprilie 2024, Lisa Pisano a primit primul combinat . Ea a murit mai târziu, la 7 iulie, sub îngrijire paliativă, după ce a avut dificultăţi în a renunţa la medicamentele utilizate pentru a menţine o tensiune arterială suficient de ridicată pentru a susţine xenotransplantul de rinichi.
Medicii se declară însă optimişti cu privire la progresele recente din domeniu.
Oamenii de ştiinţă studiază de zeci de ani, iar în ultimii doi ani au despre ceea ce poate determina organismul primitorului să respingă organul şi cum să trateze orice probleme care pot apărea.
Există încă multe întrebări nerezolvate cu privire la xenotransplant.
De exemplu, oamenii de ştiinţă nu ştiu cât timp ar putea funcţiona un organ de porc, dar specialiştii cred că, studiile clinice ar putea începe să demonstreze în 2025 că această practică funcţionează, estimând că xenotransplantul va deveni o rutină în mai puţin de 10 ani.
Dacă o astfel de opţiune ar exista ar putea fi una transformatoare pentru vieţile pacienţilor. În Statele Unite în aşteptarea unui transplant de rinichi.
Specialiştii se aşteaptă ca aceste operaţii să continuă şi în 2025 să facă progrese în ceea ce priveşte viitorul domeniul xenotransplantului.
În Statele Unite, aproape 104.000 de am ericani sunt pe lista de aşteptare pentru un transplant, dintre care peste 90.400 aşteaptă un rinichi.
Potrivit Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), mai mult de 1 din 7 adulţi americani – aproximativ 35,5 milioane de persoane – suferă de boală renală cronică.
Dintre aceştia, Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) estimează că aproape 808.000 suferă de boală renală în stadiu terminal, însă doar aproximativ 27.000 au primit transplant de rinichi în 2023.
Un test de sânge pentru Alzheimer a detectat 90% din cazurile de demenţă precoce
Boala Alzheimer afectează una din cinci femei şi unul din zece bărbaţi de-a lungul vieţii, însă instrumentele de diagnostic rămân greoaie şi adesea inaccesibile în asistenţa medicală primară.
În timp ce clinicile specializate în memorie utilizează adesea metode avansate de diagnosticare, cum ar fi scanările PET şi testele de lichid cefalorahidian, există o nevoie stringentă de instrumente de diagnosticare mai simple şi mai rapide pentru a fi utilizate în asistenţa medicală primară.
, rezultatele au demonstrat că un test de sânge este la fel de fiabil ca şi testele de lichid cefalorahidian şi, în unele cazuri, superior acestora în diagnosticarea bolii.
Testele de sânge ar putea detecta depunerile timpurii de amiloid în creier, permiţând oamenilor să ia măsuri preventive pentru a-şi reduce riscul de demenţă.
combinat pentru declinul cognitiv a furnizat o rată de acurateţe de 90% în a determina dacă pierderea memoriei se datorează bolii Alzheimer
O parte a testului de sânge – numit tau fosforilat 217 din plasmă, sau p-tau217 pe scurt – este unul dintre mai mulţi biomarkeri sanguini pe care oamenii de ştiinţă îi evaluează pentru a fi utilizaţi în diagnosticarea tulburării cognitive uşoare şi a bolii Alzheimer în stadiu incipient.
Cum funcţionează testul de sânge p-tau217?
Peptida p-tau217 este unică prin faptul că poate fi detectată numai atunci când plăcile amiloide sunt prezente în creier.
Ceea ce înseamnă pentru cercetători din punct de vedere ştiinţific că atunci când măsoară p-tau217, măsoară daunele neuronale cauzate de tau foarte devreme în Alzheimer, dar numai atunci când amiloidul este deja prezent, spun specialiştii.
„Nu măsurăm cu adevărat amiloidul, dar testul indică faptul că amiloidul este prezent, iar acest lucru a fost susţinut cu scanări PET (tomografie cu emisie de pozitroni) obiective care pot vedea amiloidul în creier”, explică dr. Maria Carrillo, director ştiinţific al Asociaţiei americane pentruAlzheimer.
„Este un marker minunat pentru Alzheimer: Dacă nu avem amiloid prezent, nu avem Alzheimer. Cu toate astea, dacă avem un nivel ridicat de tau în creier, atunci ştim că acesta este un semn al unui alt tip de demenţă”, a precizat ea.
Încurcăturile tau sunt implicate în mai multe alte boli neurologice, cum ar fi demenţa lobului frontal (FTD). În acest caz, încurcăturile tau atacă lobul frontal al creierului, provocând modificări comportamentale şi emoţionale şi pierderea funcţiilor executive, cum ar fi planificarea. Pierderea memoriei, dacă apare, are loc mult mai târziu.
În cazul bolii Alzheimer, încurcăturile tau se acumulează în partea creierului care controlează memoria, dar plăcile amiloide joacă un rol esenţial. Grupuri mici de plăci se pot aduna la nivelul sinapselor şi pot afecta capacitatea celulelor nervoase de a comunica. De asemenea, plăcile amiloide pot suprastimula sistemul imunitar, declanşând inflamaţii care pot afecta şi mai mult creierul.
Unii dintre cele mai noi medicamente pentru demenţă, cum ar fi lecanemab şi donanemab, vizează beta-amiloidul şi sunt considerate mai puţin eficiente la persoanele cu patologie tau avansată, spun experţii.
Deoarece depozitele de amiloid pot începe să se acumuleze în creier cu zeci de ani înainte de apariţia simptomelor, chiar şi atunci când o persoană are între 30 şi 40 de ani, un diagnostic precoce al amiloidului cerebral ar putea fi esenţial pentru modificarea stilului de viaţă şi tratamentul preventiv cu medicamente.
Testul este deja disponibil în Statele Unite şi este probabil să devină disponibil în curând în multe alte ţări. Iniţial, acesta va fi utilizat în principal în clinicile specializate de memorie şi ar putea dura aproximativ unul până la doi ani pentru a fi pus în aplicare în asistenţa medicală primară, potrivit specialiştilor.
Un tratament pentru prevenirea HIV schimbă în mod serios capacitatea de a face faţă pandemiei de HIV la nivel mondial
Până în prezent, medicamentele împotriva HIV au reuşit să reducă severitatea infecţiei şi , dar medicamentele preventive s-au dovedit deseori insuficiente, deoarece sunt greu de administrat în mod constant.
Cercetătorii au dezvoltat acum o injecţie antivirală cu durată lungă de acţiune, lenacapavir, care a fost autorizat pentru protecţia împotriva HIV. Acesta a fost aprobat iniţial pentru a trata persoanele cu HIV rezistent, iar studiile recente au arătat că este foarte eficient şi pentru prevenţia infectării.
Majoritatea metodelor de prevenire împotriva HIV, de până acum, se bazau pe administrarea zilnică de pastile, dar pentru mulţi pacienţi, tratamentul a reprezentat o provocare, stigmatizarea şi barierele de acces, făcându-le şi mai dificile, în special pentru persoanele din Africa sub-sahariană, regiunea cea mai afectată de HIV.
Recent, alternative injectabile precum cabotegravir, care se administrează la fiecare două luni, au fost de ajutor, dar medicamentul nou, lenacapavir, necesită doar o singură injecţie la fiecare şase luni.
Cheia tratamentului constă în efic acitatea şi durata sa. Acesta vizează capsida HIV – învelişul proteic al virusului – ceea ce reprezintă o nouă abordare pentru medicamentele împotriva HIV. De asemenea, datorită folosirii unei inteligente, medicamentul este stocat în ţesutul adipos şi eliberat lent pe parcursul lunilor. Deşi timpul său de înjumătăţire este de două săptămâni, acesta este eficient în cantităţi foarte mici, ceea ce înseamnă că efectele sale durează cel puţin şase luni.
Poate fi surprinzător faptul că medicamentele orale zilnice, au părut ineficiente, şi un motiv major este acela că mulţi oameni nu reuşesc să le ia în mod constant, fie că uită, fie din cauza stigmatizării sau accesului precar, o provocare în regiunile cele mai sărace.
Unele analize arată că aderenţa la medicamentele zilnice orale scade în timp, lăsând persoanele mai puţin protejate, noul medicament evitând această problemă, necesitând doar două injecţii pe an, ceea ce face mult mai uşoară menţinerea protecţiei.
O astfel de inovaţie schimbă în mod serios efortul de a aborda pandemia globală de HIV.
Progrese în medicaţia preventivă împotriva alergiilor alimentare
Pentru persoanele cu alergii alimentare severe, expunerea la cantităţi mici de alergeni le poate pune viaţa în pericol.
Tratamentele actuale sunt de obicei luate după expunerea la alergen, deşi unele persoane încearcă, de asemenea, „imunoterapia orală” pentru a antrena sistemul imunitar, în care oamenii au crescut treptat dozele de alergen, dar acest lucru durează luni şi poate duce la reacţii severe dacă nu funcţionează.
Omalizumab este un medicament anticorp monoclonal, administrat sub formă de injecţie, care ajută persoanele să tolereze diverşi alergeni alimentari, inclusiv arahidele şi laptele.
Acesta a fost aprobat, în 2003, pentru tratarea astmului şi, ulterior, pentru urticarie şi polipi nazali.
În anii 2000, unii medici au observat că medicamentul îi ajuta pe pacienţii cu astm care prezentau alergii alimentare suplimentare. După rezultatele pozitive din studiile clinice, medicamentul a fost în acest an şi pentru alergiile alimentare.
Medicamentul acţionează rapid, fiind injectat la fiecare 2-4 săptămâni şi blochează anticorpii „IgE”, care joacă un rol important în reacţiile alergice. Blocarea acestor anticorpi face ca organismul să fie mai puţin sensibil la anumiţi alergeni.
Studiile avansate, care au inclus persoane (majoritatea copii şi adolescenţi) cu alergii alimentare multiple, au arătat că medicamentul a îmbunătăţit toleranţa la cantităţi mici de diverşi alergeni alimentari, oferind, de asemenea, protecţie împotriva mai multor alergii alimentare, precum cele cauzate de alune, ouă şi lapte.
O nouă eră în tratamentul schizofreniei
În 2024, a fost şi un nou medicament antipsihotic: xanomeline-trospium, cunoscut şi sub numele de KarXT (Cobenfy).
Spre deosebire de multe antipsihotice, care vizează receptorii dopaminei, acest medicament vizează receptorii muscarinici din creier, dar nu şi receptorii dopaminei, şi ar putea remodela inovaţiile viitoare.
Povestea xanomelinei datează din anii 1990, când a fost testată iniţial ca tratament pentru boala Alzheimer. În timpul , s-a întâmplat ceva neaşteptat: participanţii au prezentat mai puţine halucinaţii, iluzii şi episoade de agitaţie. Aceste simptome sunt adesea întâlnite în schizofrenie.
Rezultatele i-au determinat pe cercetători să testeze substanţa ca potenţial medicament împotriva schizofreniei, dar aceasta a condus la efecte secundare majore, cum ar fi greaţă severă, vărsături şi dureri de stomac, care în cele din urmă au marginalizat medicamentul.
Problema nu a fost legată de receptorii muscarinici ai creierului, pe care medicamentul trebuia să îi vizeze. Mai degrabă, substanţa şi receptorii muscarinici din afara creierului, în special pe cei din sistemul digestiv. Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii au asociat xanomelina cu un alt medicament numit trospium, care nu trece în creier, dar blochează receptorii muscarinici în alte părţi ale corpului. Combinaţia celor două substanţe a permis xanomelinei să acţioneze asupra receptorilor muscarinici din creier, în timp ce trospium a minimizat efectele secundare digestive.
O diferenţă majoră faţă de medicamentele antipsihotice anterioare este că noua combinaţie nu are efecte secundare legate de mişcare (cum ar fi tremorul), modificări metabolice şi creşterea în greutate care au fost observate în medicamentele anterioare, ceea ce le face mai uşor de luat în mod regulat.
Pentru persoanele cu schizofrenie şi pentru prietenii şi familiile acestora, acesta este un progres foarte important, fiind un pas către tratamente mai eficiente şi mai tolerabile şi, de ce nu, începutul unei noi generaţii de medicamente antipsihotice.
În prezent, sunt din nou în curs de desfăşurare cercetări cu privire la efectele sale potenţiale asupra psihozei în boala Alzheimer.
Obezitate (scădere în greutate), diabet şi altele
O listă de descoperiri medicale în 2024 nu ar fi completă fără noile medicamente GLP-1. Unul dintre acestea, tirzepatida, este o injecţie săptămânală, care ajută la pierderea în greutate şi reduce riscul de diabet, printre alte efecte.
Acesta funcţionează prin imitarea a doi hormoni naturali, GLP-1 şi GIP, care ajută la reglarea modului în care organismul procesează alimentele şi zahărul. Prin activarea receptorilor pentru aceşti hormoni, tirzepatida reduce foamea, creşte senzaţia de saţietate şi îmbunătăţeşte modul în care organismul gestionează zahărul din sânge.
Persoanele cu diabet sau obezitate nu sunt afectate doar de afecţiunile în sine, ci şi de diverse alte probleme de sănătate, inclusiv boli de inimă, boli renale şi, uneori, probleme de somn.
Medicamentele GLP-1, care au fost aprobate iniţial pentru tratarea diabetului, par să fie extrem de eficiente şi împotriva acestor afecţiuni.
Metodele tradiţionale de scădere în greutate, cum ar fi chirurgia bariatrică, dietele şi exerciţiile fizice, pot fi eficiente, dar sunt însoţite de provocări majore. Chirurgia este invazivă şi costisitoare, în timp ce dietele şi rutinele de exerciţii sunt adesea greu de menţinut, în special pentru persoanele care simt foamea mai intens.
Multe încercări anterioare de a dezvolta medicamente împotriva obezităţii au eşuat: unele au avut efecte secundare toxice imediate, altele au crescut riscurile de probleme psihiatrice şi chiar de suicid, iar multe pur şi simplu nu au funcţionat.
Eforturile de a dezvolta medicamente GLP-1 au eşuat, de asemenea, pentru o lungă perioadă de timp, până când progresele în cercetare le-au ajutat în cele din urmă să aibă succes.
Există totuşi o problemă: efectele secundare uşoare, dar neplăcute (cum ar fi greaţa, diareea şi constipaţia) sunt frecvente la persoanele care iau medicamente GLP-1, în special la începutul tratamentului. Cererea pentru aceste medicamente depăşeşte cu mult oferta, având în vedere că obezitatea şi diabetul sunt frecvente, iar în prezent doar câţiva producători le fabrică.
Specialiştii avertizează însă că, sunt necesare mai multe studii de amploare care să analizeze eficacitatea şi siguranţa acestora pe termen lung.
Prelungirea duratei de viaţă pentru persoanele cu anumite tipuri de cancer pulmonar
Un nou tratament a fost autorizat în 2024 împreună cu chimioterapia pentru tratarea pacienţilor cu un anumit tip de cancer pulmonar.
Osimertinib este un care inhibă proteina tirozin kinază EGFR, care suferă mutaţii în anumite cancere pulmonare şi semnalează celulelor canceroase să crească şi să se dividă.
Medicamentul a fost dezvoltat pentru persoanele cu cancer pulmonar fără celule mici EGFR-pozitiv, care este o formă de cancer pulmonar determinată de mutaţii ale genei EGFR. Acest tip de cancer reprezintă aproximativ 10-15% din cazurile de cancer pulmonar în Statele Unite, dar este , fiind deosebit de frecvent la persoanele cu cancer pulmonar .
Deşi a demonstrat deja clară pentru cancerele în stadiu incipient care pot fi îndepărtate chirurgical, tratamentul a fost testat şi la persoanele cu cancer pulmonar avansat: mai exact, cu cancer neoperabil în stadiul 3, ceea ce înseamnă că intervenţia chirurgicală nu mai este o opţiune. Acest lucru se poate întâmpla deoarece tumora a crescut în apropierea organelor vitale sau s-a răspândit la ţesuturile sau ganglionii limfatici din apropiere. În aceste cazuri, opţiunile de tratament eficiente sunt limitate.
În studiile clinice, persoanele care au luat medicamentul au avut cu 84% mai puţine şanse ca tumorile lor să se extindă sau să se agraveze, comparativ cu cei care au luat placebo. Un alt mod de a înţelege aceste cifre este prin intermediul intervalului de timp fără progresia cancerului. Persoanele care au luat placebo fie au murit, fie cancerul lor s-a agravat într-o medie de 5,6 luni. Dar pentru cei care au luat noul medicament, acest timp s-a extins la 39 de luni – aproape trei ani de viaţă în plus.
Medicamentul a redus, de asemenea, riscul de răspândire a cancerului la creier, care poate fi o preocupare majoră pentru pacienţii cu cancer pulmonar. După douăsprezece luni, doar 20% dintre persoanele care au luat tratamentul au dezvoltat tumori cerebrale sau au murit, comparativ cu 41% dintre cei care nu l-au luat.
Ca majoritatea medicamentelor pentru cancer, osimertinib poate provoca reacţii adverse. Greaţa şi vărsăturile au fost cele mai frecvente, dar acestea au fost uşoare, iar rata multor alte complicaţii a fost similară în ambele grupuri, deoarece acestea sunt comune pentru persoanele cu cancer în stadiu avansat.
Acest nou tratament demonstrează că şi cancerul poate fi ţinut în frâu ani de zile chiar şi într-un stadiu avansat. Este, de asemenea, un alt exemplu de medicină de precizie în tratamentul cancerului: prin înţelegerea mutaţiilor genetice care evoluează în tumori, oamenii de ştiinţă pot dezvolta terapii mai ţintite şi mai eficiente.
Concluzii
Inovaţia medicală poate însemna îmbunătăţirea eficacităţii tratamentelor, siguranţei, duratei, o gamă mai largă de efecte. De asemenea, poate însemna obţinerea aceloraşi efecte cu mai puţine doze, mai puţine medicamente, şi mai puţină toxicitate pentru pacienţi.
Nu doar primul tratament eficient pentru o afecţiune reprezintă o descoperire. „Inovaţia” poate însemna diferenţa dintre un medicament care previne infecţiile cu HIV pe termen lung şi unul care nu reduce riscul în practică, deoarece oamenii nu îl iau în mod regulat.
O altă concluzie este importanţa diferitelor etape în procesul de inovare medicală şi cum cercetarea de bază ajută la înţelegerea factorilor declanşatori ai bolilor şi a progresiei acestora, ceea ce ajută la identificarea de noi ţinte de tratament.
Aşa s-a întâmplat cu , , care vizează capsida virală, pus pe piaţă în Uniunea Europeană sub denumirea de Sunleca, sau cu xanomeline-trospium, cunoscut şi sub numele de KarXT (Cobenfy), care vizează în special receptorii muscarinici în loc de receptorii dopaminei, şi care anunţă o nouă eră în tratamentul schizofreniei. Spre deosebire de multe antipsihotice, care vizează receptorii dopaminei, acest medicament vizează receptorii muscarinici din creier, dar nu şi receptorii dopaminei, şi ar putea remodela inovaţiile viitoare;
Este şi cazul medicamentului omalizumab, un anticorp monoclonal, administrat sub formă de injecţie, care vizează anticorpii IgE, cu un rol important în reacţiile alergice, care , inclusiv arahidele şi laptele; sau osimertinib, , un cu care inhibă proteina tirozin kinază EGFR, care este mutantă în anumite cancere pulmonare şi semnalează celulelor canceroase să crească şi să se dividă. La fel, şi în cazul noilor medicamente pentru diabet şi obezitate cum este tirzepatida, dezvoltată pe baza cunoştinţelor asupra efectelor hormonilor naturali GLP-1 şi GIP.
Chimia medicinală a contribuit la perfecţionarea medicamentelor pentru a le face mai bune, mai sigure şi cu acţiune mai lungă
Aşa s-a întâmplat în cazul medicamentului anti-HIV, formulat astfel încât să fie depus în ţesutul adipos şi eliberat lent pe parcursul timpului (luni), a tratamentului împotriva schizofreniei, unde combinaţia a contribuit la reducerea efectelor secundare, dar şi a medicamentului împotriva cancerului pulmonar, care poate , permiţându-i să reducă răspândirea cancerului la nivelul creierului.
La fel şi substanţa activă tirzepatida, care îmbunătăţeşte controlul glucozei şi promovează arderea grăsimilor, fiind o proteină sintetică ce acţionează asupra receptorilor GLP-1, cât şi asupra receptorilor GIP, sau medicamentul omalizumab, a cărui structură de anticorp îi conferă o mare specificitate şi siguranţă pentru ţintirea anticorpilor IgE.
Reorientarea medicamentelor existente poate transforma tratamentul bolilor
Medicamentul împotriva alergiilor a fost dezvoltat iniţial pentru tratamentul pacienţilor cu astm, în timp ce tratamentul pentru schizofrenie a fost iniţial testat pentru boala Alzheimer.
Aceste tratamente au fost reorientate cu succes pentru utilizarea în alte indicaţii, subliniind faptul că descoperirile nu necesită întotdeauna molecule noi – ci, uneori, doar o nouă abordare.
Cercetătorii ştiu acest lucru, desigur, şi, ocazional, procesul de screening al medicamentelor existente conduce la o nouă reorientare pentru alte indicaţii terapeutice.
Uneori, este nevoie de mulţi ani pentru ca medicamentele să ajungă pe piaţă
Omalizumab a fost dezvoltat iniţial şi aprobat în 2003, în timp ce tratamentul pentru schizofrenie a fost dezvoltat , acestea fiind cele mai clare exemple în acest sens.
Istoria medicamentelor antipsihotice include, de asemenea, un alt exemplu esenţial: clozapina, care a fost dezvoltată în anii 1950, dar aprobată pentru prima dată în Statele Unite în 1990.
Termenele sunt adesea lungi, în special în cazul afecţiunilor , pentru care există adesea puţine stimulente financiare pentru inovarea farmaceutică; şi în cazul bolilor rare şi sporadice, pentru care este dificil să se recruteze suficienţi participanţi pentru studii sau să se testeze în mod fiabil efectele medicamentelor.
Acest lucru nu trebuie să se întâmple neapărat şi ar putea exista noi căi şi stimulente pentru accelerarea cercetării.
Specialiştii cred că viitoarele progrese din medicină se vor datora şi inteligenţei artificiale (AI), aplicată în domeniul medical, care va duce la accelerarea inovaţiilor şi noilor tratamente terapeutice şi în 2025.
