Deși n-a făcut-o cu sufletul deschis, Barack Obama l-a felicitat pe republicanul Donald Trump pentru victorie

„Evident, acesta nu este rezultatul pe care îl speram”, a declarat fostul lider de la Casa Albă într-un comunicat.

„Dar a trăi într-o democraţie înseamnă a recunoaşte că punctul nostru de vedere nu va prevala întotdeauna şi a fi dispuşi să acceptăm transferul paşnic de putere”, a adăugat el.

„Într-o ţară atât de mare şi diversă ca a noastră, nu vom fi întotdeauna de acord cu totul. Dar progresul ne cere să acordăm bună-credinţă şi graţie, chiar şi oamenilor cu care nu suntem de acord”, a subliniat Obama.

„Aşa am ajuns atât de departe şi aşa vom continua să construim o ţară mai corectă şi mai dreaptă, mai echitabilă şi mai liberă”, a mai afirmat fostul preşedinte.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Biden se va adresa americanilor cu privire la tranziţia către inamicul Trump

Guvernul lui Olaf Scholz, în colaps: Ministrul Finanțelor demis, liberalii ies din executiv. Germania se îndreaptă către alegeri anticipate