Dezastrul de la ‘Floreasca’ – Ministrul Sănătății cere demisia șefului Centrului de Arși: ‘Iresponsabilitate crasă și nepăsare’

#image_title

După ce a văzut concluziile controlului, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat un atac extrem de dur la adresa conducerii Centrului de Arși Grav din cadrul Spitalului Floreasca. El cere demisia imediată a șefului de secție, la adresa căruia face acuzații dure.

„Șeful Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare. Aroganța și indolența sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, șeful de secție se află încă în concediu, pe care și l-a prelungit chiar. Fără nici o declarație sau poziție publică (sau privată), fără explicații, fără empatie, nu numai față de pacienți ci inclusiv față de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politețuri din partea mea: cer public și imperativ demisia imediată a acestui șef de secție. Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile”, scrie pe Facebook Alexandru Rogobete.

El amintește că a fost nevoie de „mobilizare socială, de articole de presă, de strigăte după ajutor” pentru ca o pacientă să își găsească tratamentul în afara țării.

„A fost nevoie de intervenția Inspecției Sanitare de Stat pentru ca pacienții din centru să fie testați pentru Candida Auris. Răspunsul șefului de secție la toate aceste probleme este nul, inexistent. Mă simt nevoit să cer scuze public pacienților și familiilor lor pentru comportamentul inacceptabil al unui cadru medical. Considerați că răbdarea mea față de nepăsare a ajuns la limită! În semn de respect față de medicii care își fac datoria și față de pacienții și aparținătorii care poate trec prin situații similare, am început să lucrăm un set de modificări legislative care implică sancțiuni dure pentru cei care tratează astfel de situații cu neprofesionalism, nepăsare sau indolență”, încheie Rogobete.

Ministerul Sănătății a anunțat că în urma unui control extins efectuat la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Floreasca au fost constatate deficiențe majore de ordin sanitar și organizatoric, care au generat aplicarea unor sancțiuni și impunerea unor măsuri corective urgente.

O pacientă cu arsuri grave a fost internată 53 de zile la Spitalul Floreasca după explozia centralei termice din locuința sa, în timp ce își salva copiii. Familia acuză tratamente inumane: dureri cumplite netratate, infecții nosocomiale ascunse și gândaci în salon. Sora pacientei a relatat pe Facebook că zonele arse erau lăsate să se lipească de cearșafuri, apoi desprinse brutal, provocând dureri suplimentare, scrie Mediafax.

Sora, donatoare de piele pentru grefele chirurgicale, a mai relatat că medicii au declarat-o pe pacientă „cauză pierdută” în iulie, apoi au obstrucționat transferul în străinătate, refuzând să elibereze documentele necesare. Spitalul susținea că este „acreditat” și oferă „tratamente la standarde înalte”.

Pacienta a fost în final transferată în Belgia cu avionul DSU, unde medicii au confirmat infecțiile și au stabilit un plan de tratament.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Oamenii lui Călin Georgescu, tăiați de la porție: ‘Nu le putem da mâncare pentru că nu au muncit / Cheamă-l pe Georgescu să-ți dea de mâncare’

Donad Trump răspunde amenințărilor lui Medvedev – Două submarine nucleare, dislocate în poziții strategice