ING Bank România, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, organizează, marți, o întâlnire dedicată informării publicului cu privire la cele mai recente metode de fraudă digitală.
‘O persoană de 50+ ani a auzit, în medie, de șapte tipuri de fraude online, însă asta nu o împiedică să devină victimă, atunci când este vizată direct. Persoanele de peste 50 ani și seniorii se numără printre categoriile cele mai vizate de fraudatori. Fraudatorii nu discriminează după vârstă, dar își rafinează metodele în funcție de profilul victimelor. Astfel, continuăm să explorăm împreună cele mai noi tipologii de fraudă în perioada vacanțelor, dezbatem scheme de manipulare și identificăm semnalele de alarmă care ne ajută să le depistăm chiar și pe cele mai credibile’, susțin organizatorii.
În cadrul evenimentului vor fi lansate rezultatele primului studiu național despre fraudele financiare din mediul online în rândul persoanelor de peste 50 de ani, realizat împreună cu Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, parte a campaniei ‘Nesupus Fraudelor’.


