Dezbaterea ”Traducere fără AI”, organizată luni la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, a adus în prim-plan limitele inteligenței artificiale în raport cu textul literar de nișă și importanța sensibilității umane în actul traducerii, pilonul central al discuției fiind volumele ”Virago” și ”Hombres” de Paul Verlaine, traduse în limba română de Iana Maravis.
Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general al BCU, a afirmat că tema dezbaterii aduce în atenție rolul traducătorului într-o perioadă în care, ”cu ajutorul unor ochelari ‘deștepți’ sau al unor motoare de traducere, orice text poate fi tradus instant în orice limbă a pământului”.
”Dar discuțiile sunt mai ample, legate de rostul bibliotecilor în astfel de contexte, în care accesul la orice tip de informație este instantaneizat și foarte confortabil. Și rostul artistului este pus sub semnul întrebării, pentru că există și artiști AI, rostul creatorilor, desenatorilor, editorilor ori muzeelor, agențiilor de presă. Practic, toate instituțiile și instanțele legate de managementul cunoașterii, într-un fel sau altul, sunt provocate să-și clameze dreptul de a continua să existe și de a fi importante”, a subliniat Mireille Rădoi.
Vorbind despre volumele ”Virago” și ”Hombres” de Paul Verlaine, traduse în limba română de Iana Maravis, managerul BCU s-a întrebat ”dacă poate un algoritm să facă ce a făcut această ‘semnătură”’ și a spus că a identificat motive pentru care AI-ul nu poate face acest lucru.
Unul dintre acestea, în opinia sa, este că inteligența artificială poate găsi doar niște tipare artificiale pentru un text, în timp ce un traducător literar ”citește cartea întreagă, o interiorizează, o interpretează și alege”. Un alt motiv – ”un modem nu poate explica de ce a ales un anume cuvânt” atunci când este vorba despre o traducere.
Scriitorul Călin Andrei Mihăilescu a apreciat că AI-ul ”nu are formă și ignoră corporalitatea” și este ”un fel de bășică de săpun”.
”Aș vrea să punem lucrurile în perspectivă când vine vorba de poezie, mai ales de poezia porcoasă a lui Verlaine și de traducerile excelente pe care le avem aici, în față, pentru că în calitate de umanist nu știu dacă mai sunt om sau cyborg, dar în calitate de umanist trebuie să pun o piedică extrem de clară împotriva acestei invazii, care este aproape mongolă, a ceea ce se numește inteligența artificială. (…) Inteligența artificială este o mulțime de lucruri diverse. Au început prin a fi ‘google translate’, după aceea ‘chatgpt’, după aia ‘cloud’, care acestea sunt, noi le spunem, Inteligența artificială. (…) Acestea sunt niște bășici de săpun care pot să rezolve niște probleme”, a spus Călin Andrei Mihăilescu, precizând că literatura este exact opusul acestui tip de cunoaștere, care este o cunoaștere bazată pe statistică.
Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a remarcat că Inteligența Artificială a devenit ”o chestiune cotidiană”.
”Nu inteligența artificială este problema noastră, problema mare fiind cea a relațiilor umane. (…) Am devenit artificiali prin existența deziluziei”, a spus Cristescu.
Despre Paul Verlaine, directorul MNLR a arătat că este o personalitate complexă a secolului XX, despre care s-au scris romane și s-au făcut filme.
Iana Maravis, traducătoarea în limba română a volumelor ”Virago” și ”Hombres”, a mărturisit că întâlnirea cu creația lui Verlaine ”a fost pur întâmplătoare”.
”Am avut șansa să găsesc un volum în ediție bilingvă, cu alte cuvinte deja într-o traducere, și care pe mine nu m-a mulțumit. De ce? Pentru că simțeam că trebuie să-l pun într-o variantă mai muzicală, mai flexibilă, mai nuanțată, mai sprințară”, a afirmat Iana Maravis.
