Dezvăluiri de culise. Cum a fost ‘propulsat’ Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidențiale?

„Era și Daniel David de la Ministerul Educației, era și Emil Hurezeanu, era și Daniel Funeriu, era și Theodor Paleologu, era și Crin Antonescu și Nicușor Dan. În coaliție am spus că dacă noi facem o coaliție, la alegerile prezidențiale trebuie să avem un candidat unic. Eu am venit cu numele (lui Antonescu – n.r.), dar și al lui Daniel David, Funeriu, Paleologu. Nicușor Dan deja s-a autopropus, dar a avut o discuție și cu mine și cu ceilalți, dar acolo n-am simțit că ar fi o susținere pentru Nicușor Dan”, spune Kelemen Hunor la Europa FM, relatează Mediafax.

Potrivit liderului UDMR, USR a venit la primele discuții cu numele Elenei Lasconi, care era deja era pe buletinele de vot, intrase în turul al doilea.

„Și așa, încet, încet s-a conturat această soluție. Dar nu asta este important, fiindcă era menirea noastră. Era treaba noastră să avem un candidat comun, să nu mergem cu doi candidați, cu trei candidați, să nu părem împrăștiați, să nu părem oameni care habar n-au ce vor să facă în continuare. Asta era logica la un moment dat, știind că în primăvara anului 2025 trebuie să avem alegeri prezidențiale”, spune Kelemen.

Acesta adaugă că planul nu se mai poate schimba acum, cu 90 de zile înainte de alegeri:

„În niciun caz, deci când suntem în această fază, cu 90 de zile înainte de alegerile prezidențiale, n-ai cum și mai ales în acest context politic, după anularea alegerilor de anul trecut, să schimbi planul în fiecare săptămână sau în fiecare lună, că la un moment dat o să spună lumea ? Din acest punct de vedere, noi trebuie să ne uităm înainte și nu mai avem nici timp și nici dreptul de a schimba deciziile luate”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Se conturează o nouă armată siriană – Ministerul sirian al Apărării va integra 70 de facţiuni care au participat la rebeliunea împotriva lui Bashar al-Assad

Victor Ciutacu ridiculizează suveraniștii români extaziați după victoria lui Trump: Calci pe ei ca pe dude