De fapt, sunt destul de mulți care cred că în spatele acestor mișcări se află o strategie comercială ambiguă care combină bluff-ul cu acțiuni specifice.
Și așa cum subliniază în mod caracteristic ediția franceză energynews.pro, indiferent dacă se apreciază personalitatea politică a lui Trump sau nu, un observator obiectiv poate vedea cu ușurință că președintele american caută să-și transfere experiența în arena de afaceri către Casa Albă, guvernând – în esență – țara exact așa cum își administrează companiile: pe baza unor jocuri de putere constante și a incertitudinii controlate.
De la primul său mandat (2016-2020), el a implementat tarife semnificative, în special pentru oțel și aluminiu importat, care afectează direct industriile energetice din America de Nord. Oficial, această strategie asertivă a urmărit să protejeze interesele industriale americane, stabilind în același timp condiții favorabile pentru viitoarele negocieri comerciale. Consecințele imediate au fost creșterea costurilor de producție pentru companiile energetice americane și o schimbare semnificativă a dinamicii comerțului american cu Canada și Mexic.
Începând din 2019, Trump a impus tarife de 25% la oțel și 10% la aluminiul importat din Canada și Mexic. Aceste măsuri au avut consecințe imediate, crescând semnificativ costul proiectelor energetice strategice, cum ar fi conducta Keystone XL și infrastructura electrică transfrontalieră.
De exemplu, Canada a înregistrat o scădere cu 17% a exporturilor de oțel către Statele Unite în anul următor, potrivit Departamentului de Comerț al SUA. Între timp, companiile americane s-au confruntat cu costuri suplimentare estimate la peste 5,6 miliarde de dolari în 2018, după cum a raportat Institutul Peterson pentru Economie Internațională, legate direct de aceste decizii tarifare.
În anii primei administrații Trump, prețurile atât la aluminiu, cât și la oțel au crescut. Mai exact, oțelul din SUA a crescut cu 5% în luna după intrarea în vigoare a tarifelor, iar aluminiul a crescut cu 10%.
După doar câteva luni, prețurile aluminiului în SUA au început să scadă, oțelul autohton urmând exemplul. Cu toate acestea, diferența dintre prețurile din SUA și cele mondiale pentru ambele a rămas mai mare decât înainte de tarife. De asemenea, prețurile au scăzut mai lent decât crescuseră, în special pentru oțel, care fusese tarifat la o rată mai mare de 25%. Oțelul american nu a revenit la prețul înainte de tarif până în ianuarie 2019.
Până la jumătatea anului 2019, tarifele au fost ridicate la importurile canadiene și mexicane, care reprezentau 27% din importurile de oțel din SUA și 43% din importurile de aluminiu. Administrația Biden a încheiat ulterior tarifele la metalele din Uniunea Europeană în 2021, pe fondul prețurilor record ale oțelului alimentate de întreruperile lanțului de aprovizionare din cauza COVID-19.
Scăderea prețurilor la aluminiu și oțel se datorează parțial creșterii producției interne de aluminiu și oțel. Comparativ cu 2017, SUA au crescut producția de oțel cu 6 milioane de tone metrice în 2019 și producția de aluminiu cu 350.000 de tone metrice. „Tarifele pot încuraja producătorii de oțel și aluminiu din SUA să-și mărească capacitatea de producție sau să repornească fabricile inactive”, explică William Hawk, profesor de economie la Universitatea din Carolina de Sud, specializat în economia comerțului internațional.
Strategia agresivă a lui Trump a culminat cu renegocierea cu succes a Acordului SUA-Mexic-Canada (USMCA), care a înlocuit Acordul de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA). Acest nou acord a permis Statelor Unite să remodeleze radical regulile comerciale regionale, oferind un avantaj strategic industriilor energetice americane, în special hidrocarburilor.
În timpul primului său mandat, Trump și-a demonstrat și capacitatea de a influența direct Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). În timp ce succesorul său, Joe Biden, va avea mai târziu dificultăți în a obține răspunsuri imediate de la OPEC, Trump a realizat ajustări rapide ale producției după simple declarații publice.
De exemplu, în aprilie 2020, intervențiile sale directe au ajutat la stabilizarea pieței globale a petrolului, conducând prețurile țițeiului Brent de la aproximativ 20 de dolari la aproximativ 30 de dolari pe baril în câteva săptămâni.
După cum subliniază energynews.pro, tocmai capacitatea sa de a influența rapid și eficient piețele globale a subliniat dominația caracteristică a lui Trump în economia energetică, diferențiându-l în mod clar de predecesorii săi. Această influență nu numai că a protejat interesele petroliere americane, dar i-a permis și să orienteze subtil prețurile globale în conformitate cu strategiile sale economice și diplomatice.
De la revenirea la putere, Trump pare să fi adoptat o abordare mai subtilă și mai ambiguă, în contrast cu stilul său agresiv inițial. Anunțul său recent privind tarifele semnificative la importurile canadiene și mexicane, programat inițial pentru primul trimestru al anului 2025, a fost amânat în mod repetat, prelungind incertitudinea economică de pe piețele nord-americane.
Ontario a reacționat imediat impunând o suprataxă extraordinară de 25% la exporturile de energie electrică către Statele Unite – un răspuns previzibil, care a fost rapid profitat de Trump, care acum promite un răspuns strict proporțional la mișcarea Canadei.
Această metodă de negociere indirectă pare acum esențială pentru strategia lui Trump: să-i determine pe partenerii comerciali să reacționeze mai întâi, permițându-i să se poziționeze mai degrabă ca un apărător decât ca un instigator al conflictelor economice. Această poziție minimizează responsabilitatea sa politică directă, maximizând în același timp potențialele beneficii economice pentru Statele Unite.
În timpul primului său mandat, Trump a purtat, de asemenea, un război comercial fără precedent împotriva Chinei, în special prin impunerea de taxe vamale masive la bunuri importate în valoare de 360 de miliarde de dolari, inclusiv elemente de pământuri rare care sunt vitale pentru sectoarele tehnologice și energetice ale Americii. După o perioadă prelungită de instabilitate economică semnificativă, această confruntare s-a încheiat la sfârșitul anului 2019 cu semnarea unui acord comercial parțial („Faza Unu”), lăsând majoritatea tarifelor inițiale în vigoare. Importurile chineze supuse tarifelor au înregistrat o creștere a tarifelor medii la aproximativ 25%, remodelând permanent relațiile comerciale bilaterale.
Această abordare, care combină confruntarea inițială puternică și eventuala negociere parțială, poate fi acum replicată în relațiile SUA cu partenerii săi nord-americani. Recentele anunțuri tarifare și amânările repetate ulterioare în ceea ce privește Canada și Mexic întăresc existența unei strategii complexe, bazată atât pe bluff, cât și pe reacțiile anticipate ale actorilor economici și politici implicați.
În plus, lui Trump îi place să folosească frazeologia unui joc de poker, evidențiind adesea conceptul de „hârtie bună” în discuțiile lor (s-a referit la el de multe ori în timpul disputei sale cu președintele ucrainean Zelensky la Casa Albă). Prin urmare, cacealma nu poate lipsi din tactica lui…
