Neurochirurgul timişorean Andrei Brînzeu, care a plecat în Franţa pentru a-şi face rezidenţiatul, vorbeşte despre diferenţele majore dintre sistemul medical românesc de la începutul anilor 2000 şi sistemul medical din Franţa. Dezvăluirile medicului, care acum este profesor, sunt legate de sărăcia din sistemul sanitar românesc de la acel moment, de limitările de care se loveau tinerii medici, dar şi de atitudinea unor medici cu experienţă care refuzau să le spună mai tinerilor lor colegi secretele profesiei.
Andrei Brînzeu, profesor şi neurochirurg, fiu de medici, a plecat în anul 2009 din România pentru a face rezidenţiatul în Franţa. Întors în România, medicul a făcut mărturisiri despre diferenţele majore dintre sistemul medical românesc pe care l-a lăsat atunci în urmă şi ce a găsit în Franţa.
”Deşi cunoşteam bine sistemul de aici, am ajuns într-un punct în care simţeam că ritmul formării şi structura formării de aici nu îmi mai ofereau perspectivele de dezvoltare profesională de care aveam nevoie. Am avut mentori valoroşi şi aici, care mi-au deschis calea, în special în facultate, şi le port o recunoştinţă reală, dar sistemul de formare era, în vremea aceea, profund limitat. Pe de-o parte, condiţiile materiale, precare, lipsa multor lucruri. Am plecat în 2009, situaţia din sistemul de sănătate de atunci era de o adevărată sărăcie”, a povestit Andrei Brînzeu, marţi seară, la .
Medicul, care este acum profesor şi formează viitoare cadre medicale, a vorbit deschis şi despre atitudinea unor medici cu experienţă faţă de tinerii rezidenţi.
”În acelaşi timp, în special în ramurile chirurgicale, simţeam că ne lipseşte o cultură a transmisiei meseriei, o cultură a unui mentorat adevărat. Eram mai degrabă într-o formă de observaţie pasivă şi imitare ca rezidenţi. Mai-marii specialităţii, în general, evitau să dea cheile meseriei, gesturile esenţiale, raţionamentele clinice fine. A fost o dezamăgire. Am avut şansa să fiu, la începutul rezidenţiatului, sprijinit de un coleg care m-a oferit încredere şi repere, dar am simţit nevoia unei culturi de pedagogie, centrate pe progresul rezidentului, progresul medicului. Consider acum, din postura de profesor, că este o datorie, e o vocaţie, la fel cum e vocaţia de medic, e şi vocaţia de educator. În momentul în care reuşeşti să formezi noi generaţii, reuşeşti să tratezi pacienţii dincolo de capacităţile tale biologice de trata”, a adăugat Andrei Brînzeu.
Medicul a spus că ”există o diferenţă de finanţare majoră, dar există şi o diferenţă culturală” între sistemul sanitar românesc şi cel din Franţa.
El a povestit că în Franţa programul de rezidenţiat este mai lung, mai structurat, medicii lucrează până la finalizarea activităţilor, nu până la o oră fixă, însă în acelaşi timp, medicul nu are sarcini birocratice care consumă mult timp, medicul alocând timpul său pentru pacient.
”Am descoperit acolo nu numai un sistem performant, ci o cultură organizaţională profundă, formată de-a lungul timpului, secole de-a rândul, orientată pe pacient. Este o cultură de îngrijire, nu de administrare de tratamente sau de servicii medicale, este o cultură de îngrijire a pacientului”, a explicat Andrei Brînzeu.
