in ,

Diana Buzoianu: Pregătim legislaţia pentru SUMAL 3.0; am pus în transparenţă hotărârea de Guvern care va sta la baza noii aplicaţii

Diana Buzoianu: Pregătim legislaţia pentru SUMAL 3.0; am pus în transparenţă hotărârea de Guvern care va sta la baza noii aplicaţii

Ministerul Mediului anunţă că a fost publicat, pentru consultare, proiectul de Hotărâre de Guvern care se referă la dezvoltarea unui nou Sistem informaţional integrat pentru păduri, SUMAL 3.0. ”Avem nevoie de un sistem cu tehnologie de ultimă oră, cu soft cu inteligenţă artificială, care să permită monitorizarea în timp real a transporturilor de lemn, analiza automată a riscurilor şi intervenţia rapidă atunci când apar suspiciuni de fraudă”, afirmă ministrul Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că a pus în transparenţă proiectul de Hotărâre de Guvern privind noile norme referitoare la provenienţa lemnului, trasabilitatea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, precum şi dezvoltarea unui nou Sistem informaţional integrat pentru păduri, SUMAL 3.0.

”Nu mai este suficient să avem doar un sistem de evidenţă. Avem nevoie de un sistem cu tehnologie de ultimă oră, cu soft cu inteligenţă artificială, care să permită monitorizarea în timp real a transporturilor de lemn, analiza automată a riscurilor şi intervenţia rapidă atunci când apar suspiciuni de fraudă. Modernizarea SUMAL şi dezvoltarea noului sistem informatic integrat pentru păduri înseamnă mai mult control, mai multă transparenţă şi o capacitate reală de prevenire a tăierilor ilegale”, a declarat ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu.

SUMAL 3.0 reprezintă următoarea generaţie a sistemului informaţional pentru asigurarea trasabilităţii lemnului şi va integra toate componentele tehnice necesare gestionării pădurilor. Noul sistem va utiliza inclusiv agenţi de inteligenţă artificială pentru realizarea analizelor de risc şi generarea de rapoarte statistice pentru diverse situaţii operative.

Potrivit Ministerului Mediului, proiectul stabileşte că dezvoltarea tehnologică a SUMAL 3.0 va fi realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în baza unui acord încheiat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. De asemenea, actualizează cadrul de funcţionare al SUMAL şi pregăteşte trecerea către o infrastructură digitală modernă, adaptată cerinţelor actuale de control şi prevenire a tăierilor ilegale. În prezent, peste 92.000 de utilizatori folosesc sistemul SUMAL 2.0, iar zilnic sunt emise aproximativ 20.000 de avize pentru transportul materialelor lemnoase.

Sistemele de monitorizare a pădurilor prin imagini satelitare, camere video şi senzori LiDAR, dezvoltate prin fonduri PNRR, vor fi integrate în SUMAL 2.0, iar ulterior în SUMAL 3.0, pentru a permite valorificarea acestor date şi ghidarea eficientă a activităţilor de control desfăşurate de autorităţile cu atribuţii în acest domeniu.

Noile norme introduc reguli actualizate pentru trasabilitatea lemnului, monitorizarea digitală continuă a transporturilor şi integrarea unor tehnologii moderne pentru supravegherea fondului forestier. Proiectul prevede şi dezvoltarea unui sistem modern de management al dispozitivelor mobile utilizate în transportul materialelor lemnoase, precum şi interconectarea cu sistemul RO e-Transport.

Potrivit notei de fundamentare, actuala arhitectură SUMAL 2.0 a atins limitele tehnologice pentru care a fost proiectată, iar dezvoltarea unui nou sistem este necesară atât pentru creşterea capacităţii de control, cât şi pentru implementarea noilor obligaţii europene privind combaterea defrişărilor şi trasabilitatea lemnului.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Deputatul USR Iulian Lorincz nu crede că PNL va merge cu propunerea Ilie Bolojan de premier, la consultări: Nu cred că sunt absurzi, de aceea au şi ales varianta opoziţiei. Tatonează şi un guvern minoritar cu USR, PNL, UDMR şi minorităţi

Deputatul USR Iulian Lorincz nu crede că PNL va merge cu propunerea Ilie Bolojan de premier, la consultări: Nu cred că sunt absurzi, de aceea au şi ales varianta opoziţiei. Tatonează şi un guvern minoritar cu USR, PNL, UDMR şi minorităţi

Superliga: Metaloglobus Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-2

Superliga: Metaloglobus Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-2