Diana Șoșoacă sesizează Curtea de Conturi: Acuzații de cheltuire ilegală a banului public în Senat după excluderea senatorilor SOS (DOCUMENT)

#image_title

Liderul Partidului S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a transmis oficial luni, 30 iunie, o sesizare către Curtea de Conturi a României, în care solicită declanșarea unui control asupra cheltuirii banului public în cadrul Senatului, după excluderea mai multor senatori din partid și desființarea grupului parlamentar SOS.

În documentul transmis instituției, Șoșoacă acuză faptul că, deși grupul SOS din Senat a fost dizolvat oficial în urma excluderii a șase senatori, Biroul Permanent al Senatului ar fi continuat să aloce fonduri publice pentru activitatea acestuia, inclusiv pentru salarii, funcții de conducere și resurse materiale.

„Acești senatori ocupă funcții de conducere remunerate din banul public, folosesc personalul Senatului și personal angajat la grupul parlamentar, fără niciun drept, în timp ce Guvernul taie cheltuieli și mărește taxele și impozitele”, se arată în sesizare.

Șoșoacă aduce acuzații grave la adresa senatorilor excluși – printre care Nadia Cosmina Cerva, Clement Sava, Rodica Cușnir, Adrian Peiu – acuzându-i de utilizarea abuzivă a mașinilor de serviciu, a șoferilor, precum și de hărțuire și comportament abuziv față de angajații Senatului. Lidera SOS solicită ca Președintele Senatului, Mircea Abrudean, „să fi luat act de dizolvarea grupului”, acuzând complicitate la devalizarea bugetului instituției.

Șoșoacă mai anunță în document că va sesiza și Parchetul General, precum și instituții internaționale pentru a investiga presupusele abuzuri comise în Parlamentul României.

Grupul SOS, desființat oficial la Senat

Sesizarea vine în contextul în care Diana Șoșoacă a notificat, tot astăzi, conducerea Senatului că grupul SOS România a fost desființat, după ce mai mulți senatori au fost excluși din partid. Conform legii, un grup parlamentar trebuie să aibă minimum șapte senatori aleși pe aceeași listă. După excluderi, această condiție nu mai este îndeplinită.

Excluderile i-au vizat, printre alții, pe senatorii Cosmina Cerva, Dorin Petrea, Clement Sava, Rodica Cușnir și Adrian Peiu. Diana Șoșoacă a cerut Senatului să ia act de deciziile partidului și să retragă funcțiile parlamentare obținute de aceștia în numele SOS, inclusiv pe cea de lider de grup sau președinți de comisii.

Ea acuză că Senatul a ignorat notificările și că sprijină în continuare logistic și financiar un grup parlamentar care, formal, nu mai există. “În timp ce românilor li se cer sacrificii, acești parlamentari folosesc banul public fără nicio bază legală”, spune lidera SOS.

Sesizarea și tonul ferm folosit de Șoșoacă deschid un nou front de confruntare în Senat,

Sesizare Curtea de Conturi a României Control Sena_250630_141415 by b3b3_niko

ntern din SOS România și al tensiunilor politice crescânde.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Noul șef al Senatului a explicat de ce a dat 7.000 de euro pentru un bilet până în Japonia, în plină austeritate

Sindicaliștii bugetarilor dau de pământ cu Guvernul Bolojan: Inechitabil, cinic, loc pentru sinecuri!