Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru ultraj, fiind acuzată că în decembrie 2024 i-a amenințat și s-a manifestat agresiv față de doi polițiști care veniseră la ea acasă să-i înmâneze o amendă.
‘La data de 15 decembrie 2024, persoanele vătămate, polițiști în cadrul unei secții de poliție din București, s-au deplasat la domiciliul inculpatei, în vederea înmânării unei amenzi contravenționale. Aceștia și-au declinat calitatea și i-au comunicat inculpatei motivul pentru care se află la fața locului. În acest context, aflându-se într-o vădită stare de surescitare, evidențiată de afirmațiile repetate ‘turbez de furie’, inculpata, care s-a prevalat de calitatea sa de demnitar (evidențiată de afirmația ‘Eu sunt europarlamentar. Ce căutați la un europarlamentar acasă’), a început să manifeste un comportament agresiv față de polițiști. Astfel, a refuzat primirea amenzii contravenționale și a împiedicat organele de poliție să afișeze amenda pe ușa locuinței’, transmite Parchetul într-un comunicat de presă.
În continuare, Șoșoacă i-a urmărit pe stradă pe polițiști și le-a adresat cuvinte jignitoare: ‘Fir-ar mama lor de scârbe’; ‘Mama voastră de nenorociți ordinari’; ‘Scârbe nenorocite’.
Ulterior, ea i-a amenințat pe agenți în timpul unor transmisii live pe TikTok și Facebook că pune ‘bâta’ pe ei și le zboară ‘creierii’ cu o armă.
‘În cursul transmisiei live, inculpata a folosit expresii ca: ‘Mamă, dacă… dacă, n-oi pune eu bâta pe ăștia până la urmă… de, de, m-am săturat’, ‘Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai… M-am săturat’; ‘Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toți pereții’; ‘O să angajăm niște bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de ușă, pac, să-i zboare creierii’. Amenințările inculpatei au fost percepute direct de persoanele vătămate, ca urmare a vizionării imaginilor video postate de inculpată pe rețelele de socializare, fapt ce le-a generat o puternică stare de temere’, precizează Parchetul General.
Potrivit procurorilor, polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru înmânarea unui proces verbal de sancționare contravențională încheiat la data de 24 noiembrie 2024, dată la care, cu ocazia primului tur al alegerilor prezidențiale, Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a transmis imaginile public, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României.
Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să judece cauza în fond.
Acesta este al doilea dosar în care Diana Șoșoacă este trimisă în judecată, după cel în care este acuzată că a sechestrat o jurnalistă de la o televiziune italiană.


