Din interiorul forțelor speciale: un român, fost luptător în trupele israeliene, dezvăluie ce se ascunde în spatele războiului cu Iran

El spune că Israelul nu caută atât să învingă Iranul, cât să se asigure că această țară nu va mai reprezenta un pericol. Asta înseamnă că armata israeliană va continua să atace bazele în care experții iranieni lucrează la realizarea unei arme nucleare.

„Evident că Iranul poate fi învins, dar ideea este că Israel nu vrea atât să învingă acest stat ci pur și simplu să scape de o amenințare existențială care este reprezentată de programul de înarmare nucleară a Iranului. Nu se poate trăi cu așa ceva. De ce spun asta? Pentru că, în primul rând, Iranul ca stat are în Constituție trecută distrugerea Israelului. Și nu doar că e trecută pe hârtie ca un deziderat intangibil, ci considerată de ei a fi ceva foarte realizabil. Și deja încearcă să facă asta. Dacă ne gândim la proxy pe care îi are Iranul – Hezbollah din Liban, dacă ne gândim la Hamas, care nu prea mai e funcțional, dar nu complet inofensiv, Houthi din Yemen, milițiile irakiene, toți acești proxy au fost puși acolo ca să apere pe de o parte proiectul atomic iranian, iar pe de altă parte să atace Israelul. Deci au fost creați de Iran ca să atace Israelul odată cu el, de jur împrejur”, spune Maxim.

Și pentru că aceste organizații teroriste nu au reușit să facă față Israelului, Iranul a decis să ia totul pe cont propriu, mai spune expertul. Israelul nu a mai avut de ales și a fost nevoit să atace Iranul, în condițiile în care această țară era deja foarte aproape de a obține propria armă nucleară cu care putea să țintească spre Tel Aviv.

„Am văzut atacurile acestor proxy și am văzut că Iranul a atacat la rândul său în septembrie anul trecut. Numai că efectele nu au fost cele sperate de Teheran. Și atunci, pentru că acești proxy nu au avut randamentul scontat, Iranul s-a simțit singur și amenințat și a început o cursă teribilă spre obținerea acestei arme nucleare. Ori, erau foarte aproape și mergeau într-un ritm mult mai accelerat spre această țintă. Și atunci a fost imperativ pentru Israel să elimine această amenințare. Nu doar cea a proiectului nuclear, ci și lansatoarele rachetelor sol-sol cu care bombardează Israelul și în ziua de azi. Ceea ce unii nu înțeleg e că Israelul nu și-a fixat ca țintă să învingă Iranul ci doar caută să îl aducă în imposibilitatea de a avea o armă nucleară și în imposibilitatea de a avea cu ce să mai bombardeze chiar Israelul”, adaugă David Maxim, potrivit adevarul.ro.

El spune că Iranul era foarte aproape de a-și fabrica prima bombă nucleară, iar din acel moment riscurile deveneau incalculabile. De altfel, amintește David Maxim, președintele SUA, Donald Trump, a somat Iranul și i-a dat un termen până la care să stopeze acest proiect, dar nu a primit niciun răspuns.

„Israelul a prezentat niște dovezi clare că Iranul este la o săptămână, două distanță de a avea prima bombă nucleară pentru care avea deja uraniul îmbogățit. O asemenea veste zguduie, așa cum i-a zguduit și pe europeni, la fel i-a zguduit și pe americani. Să ne aducem aminte de declarația lui Donald Trump din 12 aprilie care a dat Iranului 60 de zile ca să ajungă la un acord. Ceea ce nu s-a întâmplat. În ziua 61, Israelul a atacat Iranul. Ce va face America mai departe? Greu de spus, dar vedem că armata americană deja a trimis 24 de sisteme zburătoare pentru alimentările de care Israelul are atâta nevoie în drum spre Iran. Și mai vedem că încă un portavion american se îndreaptă spre zonă. Sunt deja vase cu capacitate de detecție avansată a rachetelor care sunt deja funcționale în zonă. Știm că în Israel există câteva unități THAAD care ajută la această detecție și la eliminarea rachetelor iraniane. Deci americanii sunt deja implicați”, consideră Maxim.

O intervenție a SUA ar scurta acest război, în condițiile în care deznodământul este oricum implacabil, crede expertul.

„Visul lui Netanyahu este ca America să intre în acest joc și în loc să trebuiască ca Israelul să bombardeze iar și iar baza de la Fordow, care este îngropată la vreo 500 de metri sub un munte și unde iranienii lucrează la bomba nucleară, un singur avion american de bombardament B-2, cu bomba tuturor bombelor lansată într-un singur pasaj ar rezolva definitiv această problemă. Dar această soluție de a elimina buncărele adânci este în mâna americanilor. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, războiul și eforturile israeliene vor fi prelungite”, mai spune el.

Chiar și în această situație, David Maxim nu consideră că există un risc mare ca războiul să escaladeze și să devină unul mondial.

„Este cu adevărat foarte puțin probabil să se ajungă la o escaladare uriașă, pentru că această inflamare ar depinde de o ieșire în peisaj a israelienilor. Adică în cazul în care israelienii nu s-ar mai concentra pe adevărata țintă și ar începe să lovească și civilii, ceea ce nu se pune problema. Practic, ca să reiau, israelienii vizează capacitatea nucleară a Iranului, capacitatea nucleară de lansare a rachetelor sol-sol. Nimic altceva. Atâta vreme cât Israelul rămâne pe această linie, niciun alt stat din jur nu intenționează și nu și-a manifestat vreo dorință de a interveni. Israelul nu și-a pierdut capul, ci pur și simplu duce o luptă de supraviețuire țintită și la minimum, nu la maximum posibil”, este opinia expertului.

În condițiile date, războiul ar putea să nu mai dureze foarte mult. David Maxim vine și cu un orizont de timp, în acest sens, dar nu uită să menționeze că evoluția niciunui război nu poate fi prezisă cu exactitate.

„Aprecierea mea e că vorbim de săptămâni, dar ca întotdeauna războaiele sunt imprevizibile. Depinde de factorii care vor intra în joc, dar aprecierea mea este că vorbim de câteva săptămâni”, punctează expertul.

Cheia războiului și finalul său vor fi atinse doar când Israelul se va simți în siguranță, dă asigurări David Maxim.

„Esențială va fi eliminarea tuturor amenințărilor asupra Israelului. Nu doar din Iran ci și cele ale Hamas, Hezbollah sau Houthi. Atâta vreme cât Israelul se va simți amenințat va reacționa ca un leu turbat. Nu are de ales și nu poate sta impasibil. Dacă ar face asta, Israelul ar dispărea. Deci nu există o altă variantă pentru Israel. De aceea acest război este un război existențial. Dacă Israelul lasă mâine armele jos și pierde războiul, dispare de pe hartă. Pe când dacă iranienii și ceilalți decid să lase armele jos, din acel motiv am avea pacea mult așteptată în Orientul Mijlociu. E atât de simplu”, arată David Maxim.

Dacă în Israel toată populația este mobilizată și luptă pentru supraviețuire și ca să apere existența statului, autoritățile iraniene nu au de partea lor populația oprimată. Chiar dacă Iranul a decis în ultimul an să accelereze programul său nuclear și în dorința de a arăta populației sale că poate amenința Israelul, o bună parte a iranienilor visează la o schimbare de regim.

„Această dorință de a distruge Israelul este împărtășită de o parte a populației din Iran, dar nu cred că de o majoritate. Este un deziderat al regimului ayatollah. Ori, populația iraniană în majoritate nu susține atacul asupra Israelului, iar asta se vede pe rețelele de socializare și prin reacțiile oamenilor. Să nu uităm că ieri (n.r. – luni, 16 iunie) Iranul a scos o lege prin care oricine vorbește despre Israel și pare de partea acestei țări va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 5 ani. Deci, vedeți, regimului de la Teheran îi este frică și de propria populație”, mai spune el.

În schimb, Israel va respecta dorința iranienilor de rând și nu se va amesteca în treburile interne ale acestui stat, susține David Maxim.

„Ce o să se întâmple mai departe este deja treaba populației iraniene și ține de dreptul poporului iranian la autodeterminare. Israel nu are schimbarea regimului de la Teheran ca o țintă declarată. Acum, dacă asta se va întâmpla ca urmare a slăbirii puterii de acolo, da, de ce nu? Dar asta va fi o acțiune a poporului iranian, nu una impusă de Israel. Și dacă ne uităm atent la lista personalităților iraniene eliminate de Israel, vorbim doar de militari. În niciun caz de ministrul Sănătății, ministrul Alimentației sau de alți înalți oficiali civili. Israel nu țintește populația iraniană și nu lovește în infrastructura civilă. Nu țintește poduri, nu lovește în centralele electrice sau în ceva care ar putea să afecteze populația civilă. Acum, evident, se poate întâmpla să fie lovit un bloc în care locuiește un înalt militar iranian, dar Israelul caută să evite orice ar putea face rău populației. La fel și în Gaza, unde armata evacuează civilii din anumite zone spunându-le că acea zonă va fi lovită. Nu același lucru se poate spune despre Iran, care țintește zonele civile din Israel”, punctează David Maxim.

Pentru Israel, adevărata problemă este nu atât conducerea Iranului, cât armata acestui stat.

„Principalele probleme sunt cele două armate ale Iranului. Vorbim aici de Armata Națională a Iranului și de Gardienii Revoluției. Sunt două armate paralele, făcute pe sistemul divide et impera, pentru că ayatollahul Khamenei nu avea încredere în Armata Națională. Toate atacurile vizează lichidarea unor lideri ai celor două armate, care, de altfel, și din punct de vedere al iranienilor, reprezintă unelte de opresiune în mâna Guvernului”, explică el.

David Maxim comentează și poziția unor state din Europa care critică Israelul și s-au situat constant împotriva statului evreu, dar și acuzațiile că la Tel Aviv ar fi un guvern de extremă dreapta, iar premierul Benjamin Netanyahu ar fi un criminal de război. Spania este cel mai vehement critic al Israelului, dar critici au venit și de la Paris sau Londra, ba chiar și de la Bruxelles.

„Este ca și cum am spune că guvernul Marii Britanii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost unul extremist. Ca și cum am zice că fiindcă guvernul britanic a decis să se apere de amenințarea nazistă era un guvern extremist. Și mai există și o dualitate politică, pe de altă parte. De exemplu, Franța, una dintre țările europene care au comentat sau au amintit acest atac a Israelului asupra Iranului. De fapt, prin aceste declarații Parisul vrea să se asigure că nu vor fi depășite niște limite acceptabile în acest război. Totuși, pe de altă parte, echipamente de detecție avansată a rachetelor, aparținând Franței, Angliei, Statelor Unite, țări care au fost critice cu Israel în multe momente, sunt deja prezente în zonă și își fac treaba. Deci, vedeți, politic critică Israelul, dar colaborează militar cu el”, subliniază David Maxim.

Acest lucru este posibil, spune el, pentru că țările amintite au înțeles și că Israelul asigură cumva, obligat de împrejurări, și securitatea altor state din regiune.

„Israelul nu lucrează, nu luptă acum doar pentru el. Pentru că o bombă atomică în Orientul Mijlociu nu distruge doar Israelul, cel mai mic stat din Orientul Mijlociu, ci este o amenințare pentru întreaga lume. Un Iran înarmat nuclear este o amenințare pentru întreaga lume. Ori ceea ce face Israelul acum este să facă munca murdară pe care de altfel au încercat și alții să o facă, dar nu așa, printr-un război convențional, ci prin hârtii, prin acorduri pe care ele nu le-au respectat niciodată. Ori la un moment dat după ce îți dai seama că nu ești ascultat, că acordurile sunt încălcate, că deși semnezi înțelegeri cu Iran, de fapt condițiile tale nu sunt respectate, la un moment dat cineva trebuie să facă ceva concret. Deci din toată lumea, cei mai amenințați fiind israelienii, bineînțeles că ei au fost cei care au atacat preventiv. Și atunci, există o logică”, arată expertul.

De altfel, majoritatea statelor din Orientul Mijlociu se simt amenințate de Iran și de politica agresivă a Teheranului.

„Întâi trebuie să înțelegem diferența între șiiți și suniți. Axa șiită cade, odată cu Iranul și odată cu milițiile susținute de la Teheran. Statele arabe din zonă sunt mai moderate, bineînțeles că nu sunt de acord nici cu ce a făcut Iranul și nici cu atitudinea acestuia. Pentru că toți au înțeles, până la urmă, că hrănind Hamasul și alte organizații teroriste, Iranul este în spatele teribilei zile de 7 octombrie. Ori statele arabe din zonă erau gata să facă acorduri de pace cu Israel și nu vor conflicte. În plus, la fel ca în 2024, am putut vedea de exemplu piloți ai aviației iordaniene care dărâmau drone de atac iraniene aflate în drum spre Israel. La fel și anul trecut, da. Deci lăsând la o parte declarațiile care evident erau împotriva Israelului, și aceste state arabe vor să scape de amenințările Iranului”, mai spune el.

David Maxim atrage atenția asupra faptului că antisemitismul este pe un trend crescător în lume. Dacă în general partidele considerate a fi radicale de dreapta sau de extremă dreapta sunt considerate antisemite, în ultimul timp stânga americană și cea europeană au demonstrat un antisemitism și mai pronunțat. Protestele de la marile universități americane, Harvard, Princeton sau Yale, dar și din Uniunea Europeană, arată că și o bună parte a partidului democrat din SUA, extrema stângă a acestei formațiuni politice, dar și tot mai mulți europeni de stânga sunt antisemiți.

Mai mult, Uniunea Europeană i-a finanțat pe palestinieni cu sute de milioane de euro și a anunțat un ajutor de 1,6 miliarde de euro, până în 2027, pentru Gaza și Cisiordania. Însă există informații că cei mai mulți bani au ajuns și riscă să ajungă în continuare la organizații teroriste precum Hamas și Hezbollah, care îi folosesc nu pentru a ajuta populația, ci pentru a cumpăra arme și rachete pe care le trimit asupra Israelului.

„Atâta vreme cât acei oameni nu se deschid și nu vor să asculte și ce spune Israelul și să verifice cum stau lucrurile, vor rămâne în aceeași viziune. În mintea lor, Israel va fi vinovat pentru tot ce se întâmplă rău, iar Hamas, Hezbollah sau Iran vor fi elementele pozitive. Oamenii informați, oamenii serioși, înțeleg bine cum stau lucrurile. Cei dezinformați sunt doar masă de manevră. Israelul nu are nicio vocație de război, nici planetar. Mi se pare atât de interesant și faptul că deși evreii nu sunt asociați în istorie cu vreun spirit luptător, cu imaginea unui Rambo, tot ei sunt considerați agresori. Pe când dacă strigi Alahu Akbar, nu contează în care capitală din Europa, lumea se trântește pe burtă sau încearcă să fugă. Dar se pare că atunci când vine vorba de Israel, rolurile se inversează 180 de grade și evreii devin atacatorii nemiloși, iar bieții palestinieni sunt priviți ca niște victime nevinovate. Propaganda Hamasului a dat rezultate. Propaganda Hamasului e cea care răsucește această oglindă și strâmbă realitatea. E o distorsiune a realității care te lasă mut. Și vedem Hamas peste tot, îi vedem și în America la proteste. Ei sunt peste tot, au nevoie de vizibilitate, dar au ajuns acum să fie experți în manipulare”, mai spune David Maxim.

David Maxim are dublă cetățenie, română și israeliană, iar în trecut a fost luptător în armata israeliană. După ce a făcut parte din trupele speciale israeliene și a luptat în Gaza și Liban, el a trecut în rezervă și s-a mutat în România.

El a ocupat funcții importante în România și în alte state. Astfel, David Maxim a fost director adjunct al Aeroportului Internațional Timișoara, al cincilea cel mai important din țară. Totodată, a fost director de securitate al Aeroportului Internațional din Abidjan, în Coasta de Fildeș. În prezent, româno-israelianul este copreședinte al partidului Volt România, deține o firmă de securitate și trăiește la București.

Retailerii greci cer UE să grăbească introducerea taxei pe coletele ieftine din afara Uniunii

Delegaţiile partidelor, aşteptate la consultări de preşedintele Nicuşor Dan, pentru desemnarea premierului/ AUR a anunţat că nu va participa la consultări