Diploma universitară a primarului din Istanbul a fost anulată, ceea ce îl împiedică să candideze la preşedinţie. Ekrem Imamoglu este principalul rival politic al lui Erdogan

Universitatea din Istanbul a anunţat marţi că a anulat diploma principalului rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din cauza unor nereguli, dând o lovitură opoziţiei cu câteva zile înainte ca aceasta să îl aleagă drept candidat prezidenţial în următoarele alegeri, relatează Reuters.

Fără o diplomă universitară, primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din partea principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), nu poate candida la preşedinţie. Acesta a declarat că decizia universităţii este ilegală şi în afara jurisdicţiei sale şi că va lansa o contestaţie în justiţie.

„Vom duce această decizie ilegitimă în instanţă şi o vom combate”, a spus el, dar a adăugat: „Nu am încredere că vor ieşi decizii corecte”, citând presiunile politice asupra sistemului judiciar.

„Nu voi renunţa, nu voi obosi. Ekrem nu mai este subiectul acestei acţiuni, ci întreaga naţiune, tot ceea ce oamenii au câştigat şi realizat este în pericol”, a adăugat el.

Guvernul lui Erdogan neagă presiunile politice asupra instanţelor şi afirmă că sistemul judiciar este independent.

Măsura vine pe fondul unei represiuni juridice din ce în ce mai ample asupra figurilor opoziţiei, în special asupra lui Imamoglu. Urmează numeroase inculpări împotriva primarului şi numirea mai multor administratori guvernamentali în funcţii municipale deţinute de opoziţie.

„Acesta este un alt punct de cotitură în regresul democratic al Turciei”, a comentat Seda Demiralp, preşedintă a Departamentului de Relaţii Internaţionale de la Universitatea Isik din Istanbul. „Este percepută de diverse grupuri de opoziţie ca o mişcare extrem de intimidantă”, a spus ea. Mişcarea arată că „regimul nu se dă în lături de la niciun mijloc de a oprima opoziţia cu măsuri care includ anularea diplomei cuiva după 30 de ani”, a adăugat Demiralp.

Într-un comunicat, universitatea a afirmat că 38 de persoane au fost transferate în mod neregulamentar la programul în limba engleză al facultăţii sale de management în 1990. Absolvirea şi diplomele a 28 dintre acestea, inclusiv Imamoglu, au fost declarate „nule” din cauza unor „erori clare” cu privire la reglementările Consiliului pentru Învăţământ Superior (YOK), a precizat instituţia de învăţământ.

În ultimele săptămâni, autorităţile au lansat o anchetă privind presupusa falsificare a documentelor oficiale legate de diploma universitară a lui Imamoglu, într-o acţiune pe care criticii au numit-o cel mai recent efort al statului de a utiliza sistemul judiciar pentru a reduce disidenţa.

Săptămâna trecută, avocatul lui Imamoglu, Mehmet Pehlivan, a declarat pentru Reuters că nu există nereguli cu diploma primarului. Într-o postare pe X, marţi, avocatul a declarat că nu are autoritatea de a lua o astfel de decizie consiliul de administraţie al universităţi şi a numit decizia nulă şi neavenită.

Imamoglu a fost văzut mult timp ca un adversar redutabil al lui Erdogan, politicianul care conduce Turcia de peste două decenii şi care trebuie să organizeze alegeri înainte de cele programate în 2028, dacă doreşte să candideze din nou, conform Constituţiei.

Primarul şi-a intensificat criticile la adresa preşedintelui şi a guvernului său în ultimele luni, pe măsură ce şi-a lansat candidatura pentru a reprezenta CHP la următorul scrutin prezidenţial.

CHP şi IYI, un alt partid de opoziţie, au criticat măsura universităţii.

Preşedintele CHP, Ozgur Ozel, a declarat că decizia este o „înşelătorie sinistră” şi că partidul său îl va desemna pe Imamoglu drept candidat la preşedinţie pe 23 martie.

Primarul Ankarei, Mansur Yavas, văzut ca un candidat alternativ al CHP la preşedinţie, l-a susţinut pe Imamoglu şi a declarat că partidul va lua măsuri legale împotriva deciziei universităţii.

Franţa va redeschide a patra bază aeriană nucleară, în timp ce Europa se grăbeşte să se reînarmeze

Trump, convins că discuția cu Putin a fost productivă, dar Rusia pare să fi ieșit câștigătoare din această negociere