Un sistem de verificare ‘foarte amănunțit’ este necesar în Iran după recentul conflict pentru a se garanta că țara nu dezvoltă arme nucleare, a declarat vineri directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, relatează AFP.
‘Obiectivul acestui acord (între SUA și Iran) este de a garanta că nu există (un program de) dezvoltare de arme nucleare în Iran. Guvernul iranian a declarat foarte clar că nu aceasta este intenția sa’, a afirmat Rafael Grossi într-o conferință de presă în Japonia.
‘Dar, desigur, intențiile nu sunt suficiente. Trebuie să punem în aplicare un sistem de verificare foarte amănunțit cât mai curând posibil’, a adăugat Grossi.
El a precizat, de asemenea, că AIEA ‘abia a început’ discuțiile cu Iranul în urma recentului său proiect de acord cu Statele Unite privind viitorul stocului de uraniu al Teheranului.
‘Au avut loc discuții inițiale. Ne așteptăm ca aceste discuții să se accelereze în curând’, a mai spus Grossi.
Teheranul a negat întotdeauna că ar încerca să obțină o bombă atomică, susținându-și în același timp ferm dreptul său de a dezvolta un program nuclear civil complet.
Conform unei legi adoptate de Parlament, autoritățile iraniene au suspendat cooperarea cu AIEA în iulie 2025.
Cu toate acestea, Teheranul a acceptat în septembrie să-i primească din nou pe inspectorii AIEA, după ce au convenit asupra unui nou cadru al inspecțiilor, iar membrii AIEA au mers de mai multe ori în Iran, inclusiv în iunie 2026 pentru a vizita centrala nucleară de la Bushehr. Ei nu au avut însă acces la siturile bombardate în timpul războiului.


