DNA cere ridicarea imunității senatorului cercertat în dosarul de corupție de la ORNISS

Ministrul justiției anunță a adresat președintelui Senatului în cursul zilei de marți, 15 octombrie 2024, cererea de ridicare a imunității parlamentare privind pe Eugen PÎRVULESCU, în calitate de senator, pentru faptele care fac obiectul unui dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Cererea a fost transmisă în temeiul art. 72 din Constituția României precum și a art. 23, alin. (1) și art. 24, alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată.

Procurorii DNA au dispus vineri punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de senatorul Eugen Pîrvulescu pentru instigare la infracțiunea de cumpărare de influență.

Alături de senator, au mai fost plasați sub control judiciar Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și F.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

„În cursul anului 2022, inculpatul M.R.M, la instigarea inculpatului Pîrvulescu Eugen și beneficiind de ajutorul inculpaților F.G. și Burcescu Marian-Cătălin, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis inculpatului M.R.M. suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influență asupra unei alte persoane care deținea o funcție importantă în cadrul instituției desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate O.R.N.I.S.S. în beneficiul martorului respectiv”, se arată în comunicatul DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Conform procurorilor, inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale.

Eugen Pîrvulescu a anunţat luni, pe 7 octombrie 2024, că părăseşte PNL Teleorman şi se alătură lui Mircea Geoană, despre care crede că va câştiga alegerile prezidenţiale:

Conducerea Radio România răspunde salariaţilor Radio Iaşi care ameninţă cu grevă: „Media venitului net lunar va fi de 6.000 de lei”

Mircea Geoană ‘a scăpat porumbelul’ despre viciile sale: ‘Medicii spun să o las mai ușor cu șprițul’