in ,

DNA: Evaziune de peste 50 de milioane de lei în domniul curieratului; șase persoane reținute

DNA: Evaziune de peste 50 de milioane de lei în domniul curieratului; șase persoane reținute

Un număr de șase persoane acuzate că au coordonat o rețea de evaziune fiscală în domeniul curieratului online au fost reținute, marți, pentru 24 de ore, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara, într-un dosar cu un prejudiciu estimat de peste 50 de milioane de lei.

Față de trei dintre aceștia au fost deja formulate propuneri de arestare preventivă la Tribunalul Timiș, în timp ce pentru liderul grupării, care se sustrage cercetărilor, se va solicita emiterea unui mandat de arestare în lipsă.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, de DNA, în perioada 2023 – prezent, inculpații ar fi înființat zeci de firme de curierat care operau prin platforme online, înregistrând facturi fictive și ascunzând sumele impozabile prin neînregistrarea a mii de angajați.

‘În scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive provenite de la societăți de tip ‘fantomă’. Totodată, ar fi ascuns sursa impozabilă prin neînregistrarea și nedeclararea curierilor la organele competente, în scopul evitării plății contribuțiilor aferente unui raport de muncă legal, fiind identificate, în perioada menționată, mii de persoane care au desfășurat activități de curierat în această modalitate’, precizează procurorii anticorupție.

Prin această schemă infracțională, bugetul de stat a fost prejudiciat cu sume importante.

‘Inculpații ar fi cauzat astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat, în acest moment, la peste 50.000.000 de lei, reprezentând TVA, impozite și contribuții cu reținere la sursă (taxe salariale și contribuția asiguratorie pentru muncă)’, adaugă sursa citată.

Procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi administratori de societăți comerciale, acuzați de evaziune fiscală, dar și a trei complici, persoane fizice și a unei contabile responsabilă cu transmiterea electronică a declarațiilor fiscale.

Trei dintre ei sunt prezentați, miercuri, Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, acțiunea penală a fost pornită și împotriva unui alt administrator al mai multor firme și considerat coordonatorul rețelei.

Procurorii vor solicita, joi, Tribunalului Timiș arestarea preventivă în lipsă a acestuia pentru 30 de zile, având în vedere că acesta se sustrage urmăririi penale.

Anchetatorii arată că firmele erau înființate inițial pe numele unor apropiați ai administratorului, care deschideau conturile și configurau aplicațiile de plată, după care părțile sociale erau cesionate unor persoane cu o situație materială precară. În realitate, afacerile erau controlate de inculpați, care erau beneficiarii reali.

Plata curierilor se făcea prin conturile unor apropiați, sub pretextul unor ‘restituiri de împrumut’, pentru a ascunde natura banilor. Ulterior, membrii grupării retrăgeau zilnic sume uriașe de la bancomate, de până la 10.000 de lei per card, ajungând la un total zilnic de aproximativ 20.000 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de marți, anchetatorii au ridicat sume importante de bani și echipamente specifice, respectiv 351.000 de lei, 37.050 de euro, zeci de carduri bancare și două mașini de numărat bani.

Pentru recuperarea prejudiciului de 50 de milioane de lei, procurorii au instituit sechestru asigurător pe conturile bancare și pe bunurile imobile ale inculpaților și ale firmelor controlate.

Procurorii precizează că urmărirea penală continuă și față de alte persoane fizice și juridice, beneficiind de sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, al ONPCSB, al Brigăzilor de Operațiuni Speciale și al structurilor de Combatere a Criminalității Organizate din mai multe județe.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Formula 1 a înregistrat o scădere cu 35% a emisiilor de carbon faţă de 2018: “Echivalentul unei persoane care ar zbura peste 500 de milioane de kilometri”

Formula 1 a înregistrat o scădere cu 35% a emisiilor de carbon faţă de 2018: “Echivalentul unei persoane care ar zbura peste 500 de milioane de kilometri”

Fotbal: PAOK Salonic, potențiala adversară a Universității Cluj în turul al doilea preliminar al Europa League

Fotbal: PAOK Salonic, potențiala adversară a Universității Cluj în turul al doilea preliminar al Europa League