Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor mesaje SMS frauduloase transmise în numele TPARK, prin care utilizatorii sunt informați că ar avea o sumă neachitată pentru parcare.
‘Mesajul creează o stare artificială de urgență, susținând că, în cazul întârzierii plății, vor fi aplicate penalități. Pentru verificarea și achitarea presupusei amenzi, utilizatorul este îndemnat să acceseze un link fraudulos inclus în SMS’, se arată într-o postare pe Facebook a DNSC.
Specialiștii în securitate cibernetică atrag atenția că mesajul provine de la un număr necunoscut, iar link-ul transmis nu direcționează către domeniul oficial TPARK.
De asemenea, pagina accesată imită identitatea vizuală TPARK, folosind logo-ul și elemente grafice similare celor legitime pentru a câștiga încrederea utilizatorului.
În plus, utilizatorului i se solicită introducerea numărului de înmatriculare al autovehiculului, sub pretextul verificării amenzii de parcare, fiind ulterior direcționat către procesul fraudulos de plată.
Formulări precum ‘sumă neachitată’, ‘penalități’ sau necesitatea unei plăți rapide sunt folosite pentru a determina victima să acționeze fără să verifice autenticitatea mesajului, avertizează reprezentanții DNSC.
Aceștia fac o serie de recomandări utilizatorilor: nu accesați link-uri primite prin SMS pentru plata unor presupuse amenzi sau datorii; verificați cu atenție domeniul site-ului înainte de a introduce date personale, date despre autovehicul sau informații bancare; accesați serviciile TPARK numai prin canalele oficiale, introducând manual adresa platformei în browser sau utilizând aplicația oficială; nu introduceți datele cardului pe pagini accesate din mesaje nesolicitate.
Dacă ‘victimele’ au furnizat deja date bancare pe un astfel de site, trebuie să contacteze imediat banca pentru blocarea instrumentului de plată și verificarea eventualelor tranzacții neautorizate.


