Liderii NATO s-au angajat miercuri să investească anual 5% din PIB în cheltuieli legate de apărare şi securitate până în 2035 pentru a se asigura că obligaţiile individuale şi colective sunt îndeplinite, conform textului final al declaraţiei finale a summitului de la Haga.
Declaraţia prevede că membrii vor prezenta „planuri anuale” care să dovedească „o cale credibilă şi progresivă pentru atingerea acestui obiectiv”, cu o revizuire mai cuprinzătoare a progreselor înregistrate în 2029.
Declaraţia în cinci puncte include, de asemenea, un paragraf care reafirmă „angajamentul ferm al celor 32 de ţări faţă de apărarea colectivă, astfel cum este consacrat în Articolul 5 din Tratatul de la Washington” – un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor.
Documentul include o menţiune în care se promite continuarea sprijinului pentru Ucraina, cu observaţia că securitatea acesteia contribuie la securitatea NATO, dar nu condamnă în mod direct Rusia. Cu toate acestea, documentul include o frază separată referitoare la „ameninţarea pe termen lung reprezentată de Rusia pentru securitatea euro-atlantică”.
Prezentăm declaraţia integrală:
DECLARAŢIA SUMMITULUI DE LA HAGA:
1. Noi, şefii de stat şi de guvern ai Alianţei Nord-Atlantice, ne-am reunit la Haga pentru a ne reafirma angajamentul faţă de NATO, cea mai puternică alianţă din istorie, şi faţă de legătura transatlantică. Reafirmăm angajamentul nostru ferm faţă de apărarea colectivă, astfel cum este consacrat în Articolul 5 din Tratatul de la Washington – potrivit căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Rămânem uniţi şi fermi în hotărârea noastră de a ne proteja cei un miliard de cetăţeni, de a apăra Alianţa şi de a ne proteja libertatea şi democraţia.
2. Uniţi în faţa unor ameninţări şi provocări profunde la adresa securităţii, în special ameninţarea pe termen lung reprezentată de Rusia la adresa securităţii euro-atlantice şi ameninţarea persistentă a terorismului, aliaţii se angajează să investească anual 5% din PIB pentru cerinţele de apărare de bază, precum şi pentru cheltuieli legate de apărare şi securitate până în 2035, pentru a ne asigura obligaţiile individuale şi colective, în conformitate cu Articolul 3 din Tratatul de la Washington. Investiţiile noastre ne vor asigura că dispunem de forţele, capacităţile, resursele, infrastructura, pregătirea pentru luptă şi rezilienţa necesare pentru a asigura descurajarea şi apărarea în conformitate cu cele trei misiuni fundamentale ale noastre: descurajarea şi apărarea, prevenirea şi gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare.
3. Aliaţii convin că acest angajament de 5% va cuprinde două categorii esenţiale de investiţii în apărare. Aliaţii vor aloca anual cel puţin 3,5% din PIB, pe baza definiţiei convenite a cheltuielilor de apărare ale NATO până în 2035, pentru a răspunde cerinţelor de apărare de bază şi pentru a îndeplini obiectivele NATO privind capacităţile. Aliaţii sunt de acord să prezinte planuri anuale care să arate o cale credibilă şi progresivă pentru atingerea acestui obiectiv. Aliaţii vor aloca anual până la 1,5 % din PIB pentru, printre altele, a ne proteja infrastructura critică, a ne apăra reţelele, a ne asigura pregătirea şi rezilienţa civilă, a stimula inovarea şi a consolida baza noastră industrială de apărare. Traiectoria şi echilibrul cheltuielilor în cadrul acestui plan vor fi revizuite în 2029, în funcţie de mediul strategic şi de obiectivele de capacitate actualizate. Aliaţii îşi reafirmă angajamentele suverane durabile de a oferi sprijin Ucrainei, a cărei securitate contribuie şi la a noastră, şi, în acest scop, vor include contribuţii directe la apărarea Ucrainei şi la industria sa de apărare atunci când vor calcula cheltuielile aliaţilor pentru apărare.
4. Reafirmăm angajamentul nostru comun de a extinde rapid cooperarea industrială transatlantică în domeniul apărării şi de a valorifica tehnologiile emergente şi spiritul de inovare pentru a promova securitatea noastră colectivă. Vom depune eforturi pentru a elimina barierele comerciale din domeniul apărării dintre aliaţi şi vom valorifica parteneriatele noastre pentru a promova cooperarea industrială în domeniul apărării.
5. Ne exprimăm aprecierea pentru ospitalitatea generoasă care ne-a fost oferită de Regatul Ţărilor de Jos. Aşteptăm cu interes următoarea noastră reuniune în Turcia în 2026, urmată de o reuniune în Albania.