in ,

DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie)

DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie)

Dumitru Ion Bagdasar este considerat părintele neurochirurgiei românești și una dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești din secolul XX.

S-a născut la 17 decembrie 1893, la Roșiești, în județul Vaslui. A efectuat studiile liceale la Bârlad, apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină din București.

După absolvire, s-a specializat în neurologie și neurochirurgie în străinătate, lucrând la clinici prestigioase din Berlin, Munchen, Paris și Boston (SUA). A fost profund influențat de maeștrii neurochirurgiei epocii, precum Harvey Cushing (considerat fondatorul neurochirurgiei moderne americane), cu care a colaborat direct. A publicat în ”The American Journal of Pathology”, studiul ”Tratamentul chirurgical al gomelor cerebrale”.

În 1922, și-a susținut teza de doctorat cu tema ”Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic”, potrivit dicționarului ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’ (București, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

A fost medic secundar la Serviciul Neurologic al Spitalului Militar din București, între anii 1922-1926, desăvârșindu-și aici pregătirea de chirurg.

A fost medic neuropsihiatru la spitale din Jimbolia (1929-1931), unde a practicat primele intervenții neurochirurgicale, precum și șef al Serviciului de neurologie la un spital din Cernăuți (1931-1933), din această perioadă datând și publicarea primelor sale comunicări pe teme de neurochirurgie.

În 1934 a revenit la București, unde a fost medic, mai întâi la Spitalul de Urgență, apoi, din 1935, la Spitalul Militar Central, unde fusese creat un serviciu de neurochirurgie. Între anii 1945-1946, Dumitru I. Bagdasar a fost profesor de clinică neurochiurgicală la Facultatea de Medicină din București, precum și ministru al Sănătății.

De numele său se leagă punerea bazelor practicii neurochirurgicale din România. A preconizat noi tehnici operatorii și a perfecționat instrumentarul chirurgical, precum și procedeele de investigare a simptomatologiei neurologice. A cercetat traumatismele cranio-cerebrale și abcesele intracraniene, a efectuat investigații histopatologice și clinice asupra tumorilor cerebrale, cerebeloase și medulare etc.

Dumitru I. Bagdasar a efectuat, printre primii în Europa, operația de chordotomie, menționează, de asemenea, dicționarul ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’. Între 1935-1945 a efectuat 492 de intervenții vertebro-medulare.

Rezultatele cercetărilor sale sunt cuprinse într-o serie de lucrări științifice, dintre care amintim: ”Traumatismele cranio-cerebrale acute” (1940), ”Tuberculomul cerebral” (1940), ”Tumorile cerebeloase” (1943), ”Boala lui Lindau” (1944) etc. În ultimii săi ani de viață s-a preocupat de întocmirea primului ”Tratat de neurochirurgie” din România (în colaborare), care a apărut postum, în 1948.

Prof. Dumitru I. Bagdasar a murit la 16 iulie 1946, la București. Cauza decesului său a fost o metastază cerebrală pe care el însuși o diagnosticase și o urmărise medical.

După două luni, soția sa, Florica Bagdasar, medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, a devenit ministrul Sănătății din România, funcție deținută până în 1948. A fost prima femeie ministru din istoria țării.

Dumitru I. Bagdasar a fost ales membru post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.

În 1975 a fost înființat în București Spitalul Clinic ”Prof. Dr. D. Bagdasar”, de prof. dr. Constantin Arseni (1912-1994), elev și continuator al apostolatului medical al prof. D. Bagdasar în dezvoltarea neuroștiințelor din România. În 1993 Spitalul Clinic ”Prof. Dr. D. Bagdasar” a devenit spital de urgență, iar din 2001 și-a schimbat denumirea în Spitalul Clinic de Urgență ‘Bagdasar-Arseni’, conform bagdasar-arseni.ro.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Explozie de bucurie la Buenos Aires după victoria cu Anglia

Fotbal – CM 2026: Explozie de bucurie la Buenos Aires după victoria cu Anglia

SUA: Avertisment de ”aer nesănătos” în statul New York, cu puțin înaintea finalei Cupei Mondiale

SUA: Avertisment de ”aer nesănătos” în statul New York, cu puțin înaintea finalei Cupei Mondiale