În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
În noaptea zilei de 24 spre 25 octombrie, în România vom dormi cu o oră în plus, iar ziua calendaristică de 25 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.
Deși uneori este uzitată expresia ‘trecerea la ora de iarnă’, este important de subliniat că nu există o ‘oră de iarnă’ propriu-zisă. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este revenirea de la ora de vară la Timpul Legal Român, care este timpul standard al țării noastre. Acesta este echivalent cu Ora Europei de Est (cunoscută și sub denumirea de Ora Europei Orientale sau EET – Eastern European Time), un fus orar utilizat în comun de mai multe state din estul continentului european.
Ora Europei de Est este cu două ore înaintea Timpului Universal Coordonat (UTC), fiind egală cu UTC+2. Din martie și până în octombrie, când se aplică ora de vară, România folosește fusul orar UTC+3, aflându-se cu 3 ore înaintea UTC, perioadă în care sistemul orar adoptat poartă denumirea oficială de Ora de Vară a Europei de Est (EEST – Eastern European Summer Time).
Dispozitivele electronice inteligente, precum telefoanele mobile, ceasurile digitale, laptopurile și alte echipamente conectate la internet își vor actualiza singure sistemele, aliniindu-se fără intervenția utilizatorului la Timpul Legal Român. Grija ajustării manuale a orei rămâne necesară doar în cazul ceasurilor clasice, de perete sau de mână, precum și al aparatelor electrocasnice care nu beneficiază de o sincronizare digitală.
Revenirea la Timpul Legal Român nu modifică mersul trenurilor în vigoare, potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători.
‘În noaptea de 24/25 octombrie 2026, când ora 04:00 (ora oficială de vară) devine ora 03:00 (ora oficială de iarnă), toate trenurile de călători care au ora de plecare din stațiile de formare după ora 04:00 vor pleca la orele prevăzute în Mersul Trenurilor în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate deja în circulație după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în stațiile din parcurs stabilite și vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar (ora Europei Orientale). De asemenea, trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație’, precizează CFR Călători.
Deoarece și în țările vecine cu România trecerea de la ora de vară la ora oficială a Europei Orientale se face în aceeași zi, 25 octombrie 2026, trenurile internaționale vor circula, între stațiile de frontieră, conform orarului din Mersul Trenurilor în vigoare.
Deși revenirea la Timpul Legal Român ne aduce o oră în plus de odihnă, literatura de specialitate subliniază că orice modificare a ritmului circadian poate avea urmări atât asupra organismului uman, cât și a dinamicii sociale.
Spre deosebire de trecerea la ora de vară, care poate crește ușor stresul cardiac, revenirea la Timpul Legal Român are un subtil efect protector pe termen scurt. Un studiu din anul 2024 publicat în BMJ Medicine a arătat o scădere temporară a evenimentelor cardiovasculare acute și a ratelor de mortalitate în săptămânile imediat următoare trecerii la ora standard. Totuși, somnul poate fi perturbat, cercetătorii atrăgând atenția că tranzițiile orare reduc perioadele de somn profund și pot exacerba afecțiuni precum migrenele, potrivit pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.
Mai mult, reducerea bruscă a expunerii la lumina naturală în a doua parte a zilei poate altera secreția de serotonină și melatonină. La unele persoane, schimbările sezoniere ale luminii naturale pot contribui la tulburarea stării de spirit și la apariția sau accentuarea oboselii și irascibilității, potrivit unui studiu din 2025 publicat la pmc.ncbi.nlm.nih.gov.
Faptul că întunericul se instalează cu o oră mai devreme poate însemna și vizibilitate mai redusă în trafic, ceea ce duce uneori la creșterea riscului de accidente rutiere.
Nu în ultimul rând, organismul uman are nevoie de o perioadă de adaptare în urma trecerii la Timpul Legal Român. În acest interval, pot apărea o scădere a capacității de concentrare, tulburări de memorie pe termen scurt și o eficiență redusă.
Într-un interviu acordat AGERPRES, psihologul Liliana Luca a explicat că pentru a ne acomoda mai ușor, este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind și trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor și telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace și să avem o temperatură a camerei agreabilă.
***
În 2026, România a trecut la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile s-au dat înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 a devenit 04:00. Acea zi de duminică a fost cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit folosirea mai eficientă a luminii naturale (a Soarelui) și reducerea consumului de energie. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa.
În România, ora de vară a fost introdusă în anul 1932, în intervalul 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 și până în 1940, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.
Între anii 1941 și 1979, în România nu s-a mai folosit ora de vară. Începând cu anul 1979 și până în 1996, cu unele excepții, ora de vară se introducea de la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.
Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie, punctează astro-urseanu.ro.
La nivelul Uniunii Europene (UE), Directiva 2000/84/CE care reglementează trecerea la ora de vară a intrat în vigoare în 2001. Conform dispozițiilor acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Un proiect de lege, publicat în 2018, propunea ca statele membre ale UE și țările afiliate să nu mai recurgă la schimbarea sezonieră a orei. La 26 martie 2019, Parlamentul European a votat în favoarea sprijinirii proiectului de directivă a Comitetului UE pentru a opri schimbarea orei în UE. În condițiile care au urmat, cauzate de pandemia de coronavirus și de criza energetică, nu toate țările membre și-au făcut cunoscute deciziile, iar o hotărâre finală a fost amânată, potrivit www.timeanddate.com. Dezbaterea privind renunțarea în UE la trecerea la ora de vară continuă, fără să fie luată o decizie finală de eliminare a practicii. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)


