Tânărul în vârstă de 30 de ani ar fi aplicat unui bărbat de 36 de ani mai multe lovituri cu o rangă de fier, pricinuindu-i leziuni care i-au primejduit viaţa. Fapta ar fi fost comisă la instigarea persoanei de 47 de ani, pe fondul neînţelegerilor privind relaţiile de afaceri pe care le-ar fi avut cu victima.
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 14.03.2025, persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în judeţul Covasna, în urma unor discuţii purtate prin intermediul aplicaţiei WhatsApp cu o persoană, privind vânzarea unor utilaje agricole, s-a deplasat până în extravilanul localităţii Ticuşu Vechi, jud. Braşov unde s-a întâlnit cu inculpatul O.N, în vârstă de 30 de ani. Persoana vătămată s-a urcat în autoturismul condus de inculpat şi s-au deplasat spre o direcţie necunoscută, unde inculpatul afirmase, în mod nereal, că deţine o fermă de bovine. La un moment dat, inculpatul a oprit maşina, i-a spus persoanei vătămate să coboare şi apoi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o rangă de fier în zona capului şi a membrelor superioare şi inferioare. Inculpatul a părăsit locul faptei, iar victima, după ce s-a deplasat pe jos până la autoturism, a condus până la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe. În cursul anchetei, s-a stabilit că inculpatul O.N. a fost instigat de către inculpatul V.D.D. să exercite acte de violenţă asupra persoanei vătămate, pe fondul neînţelegerilor privind relaţiile de afaceri dintre victimă şi inculpatul V.D.D. Persoana vătămată a suferit mai multe leziuni (fracturi) care necesită 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus în primejdie viaţa”, se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Covasna a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile, O.N., în vârstă de 30 de ani, fiind cercetat pentru tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar V.D.D., în vârstă de 47 de ani, pentru instigare la tentativă de omor calificat.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul I.P.J. Covasna, I.P.J. Braşov, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Covasna.