Doi tineri de 25 de ani au bătut două persoane, pe motiv ca le-au cerut să nu mai facă gălăgie în faţa unui bloc – Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore

Intervenţia poliţiştilor de la Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti a avut loc în urma unei sesizări potrivit căreia doi tineri au lovit două persoane pentru ca le-au cerut să nu mai facă zgomot.

Cercetările Poliţiei arată că, în seara zilei de sâmbătă, 14 iunie, în jurul orei 20, doi locatari ai unui imobil din Piteşti le-au cerut celor doi tineri să nu mai facă zgomot la scara din faţa blocului, spunându-le că felul în care se manifestă tulbura ordinea şi liniştea publică.

Replica celor doi tineri a fost una şi mai violentă, ei lovindu-i pe cei doi locatari cu vârste de 41, respectiv 60 de ani.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cei doi scandalagii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar oficialii poliţiei anunţă că, în cursul zilei de duminică vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unor noi măsuri preventive.

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care au avut loc incidentele violente.

Situaţia traficului la ora 18.00: Aglomeraţie pe A1, Bucureşti – Piteşti, în zona lucrărilor de la kilometrul 104, pe DN1, între Predeal şi Buşteni dar şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, mai ridicate la intrarea în Capitală

Rachete lansate asupra Israelului din Iran: sirenele sună în Ierusalim și Tel Aviv