Doliu în fotbal. Poliția spaniolă confirmă moartea accidentală a jucătorului croat Jakov Jelkic

Purtătorul de cuvânt al Poliției din Alicante, Cristian Plazas, a menționat că trupul neînsuflețit a fost identificat și că ancheta este încă în desfășurare. Ipoteza principală este aceea că, așa cum s-a observat pe camerele de supraveghere, croatul părăsise un club de noapte unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar ajungând în zona portului s-a dezechilibrat și a căzut în apă, moartea survenind prin înec.

Moartea lui Jakov Jelkic s-a produs la 24 de ore de la descoperirea unui alt cadavru în apele aceluiași port din Alicante, o femeie în scaun cu rotile, care s-ar fi sinucis, astfel că poliția exclude o legătură între cele două situații tragice.

Croatul în vârstă de 24 de ani a jucat în urmă cu câteva zile cu echipa sa într-un meci în Spania și a fost văzut ultima dată în noaptea dintre vineri spre sâmbătă, după ce a fost alături de coechipieri într-un bar din Alicante. Dispariția lui a fost semnalată sâmbătă dimineață, când nu s-a prezentat la hotel.

Colliers: Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat 2024 cu investiții de 750 milioane de euro

CFR Cluj a mai făcut un transfer. A adus un portar din Serie A