Dolj – Accident pe drumul expres dintre Slatina şi Craiova. O maşină condusă de un tânăr de 21 de ani a lovit parapetul şi s-a răsturnat – FOTO

O maşină condusă de un tânăr de 21 de ani a lovit parapetul şi s-a răsturnat pe drumul expres dintre Slatina şi Craiova. Bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital.

”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un tânăr, de 21 de ani, din oraşul Piatra-Olt, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DEx 12, din direcţia Slatina către Craiova, la km 15 + 140 m, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit parapetul de separare a sensurilor şi s-a răsturnat”, anunţă IPJ Dolj.

 
În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. 

 
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. 
 
”În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale”, precizează sursa citată.
 

Procurorii italieni investighează vânzarea participaţiei guvernamentale la Monte dei Paschi

Hochei pe gheaţă: Florida Panthers a învins formaţia Edmonton Oilers, scor 5-2, în meciul 5 al finalei NHL