Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară ‘dezamăgiți’.
El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele.
‘Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în primul tur, pentru altceva, pentru o agendă curajoasă de reformă. Și evident că pot să înțeleg această dezamăgire. Indiferent cum judecăm diverse poziții din ultimele șase luni, rezultatul este că avem un guvern prin care PSD, fără să aibă o majoritate reală în Parlament, să controleze de fapt puterea în această țară. Și acesta este un rezultat care pentru o majoritate copleșitoare a cetățenilor este dezamăgitor. (…) Cu siguranță nu mai avem aceeași relație cu care am pornit pe acest drum’, a spus Fritz în cadrul unei conferințe susținute la sediul USR.
Liderul USR a adăugat că are o ‘colaborare constructivă’ cu președintele PNL, Ilie Bolojan, și că o astfel de relație suportă și diferențe de opinii sau de idei. Cele două partide vor colabora în continuare pentru a da României o guvernare ‘fără PSD și fără AUR’, care să realizeze reforme reale. El a exclus posibilitatea unei fuziuni.
Fritz a mai declarat că ‘nu exclude niciun fel de pârghie’ pe care USR o are în opoziție.
‘Noi nu vom gira niciun fel de aranjamente prin care PSD încearcă, de fapt, să își impună voința și să controleze toată puterea în stat, fără să răspundă transparent în fața alegătorilor. Pentru că acest guvern este parțial un guvern paravan, în care avem un premier cu o față blândă și în spate vedem cum structurile PSD, din nou, se racordează la bani și la putere’, a susținut el.
Dominic Fritz a anunțat de asemenea că toți secretarii de stat ai USR și-au dat deja demisia.
‘Prefecții USR, parțial… Acolo unde este nevoie să mai asigure funcționalitatea. Dar mă aștept să fie schimbați în următoarele zile’, a adăugat el.


