in ,

Dominic Fritz: La Cotroceni a fost o discuție strict tehnică, nu despre situația politică

Dominic Fritz: La Cotroceni a fost o discuție strict tehnică, nu despre situația politică

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni că discuțiile care au avut loc la Palatul Cotroceni între președintele Nicușor Dan și liderii partidelor proeuropene au fost strict tehnice și nu a fost abordată și situația politică.

”La Cotroceni a fost o discuție strict tehnică, deci nu am discutat situația politică. S-au prezentat situațiile atât pe SAFE, cât și pe PNRR, ce mai este de făcut ca să nu pierdem banii și a existat cât de cât, cred eu, un consens că aceste lucruri trebuie să se întâmple în Parlament. Dar bineînțeles că acest consens este fragil, pentru că am mai avut tot felul de consensuri, inclusiv scrise pe hârtie, care apoi nu au fost respectate. Tocmai de aceea este absolut esențial să putem găsi o soluție, inclusiv politică. Dar da, astăzi, la președinte, cei care au participat, asta include PSD, au exprimat voința de a nu pune în pericol acești bani. Acum să și vedem cum funcționează asta în practică”, a spus Fritz la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă președintele Nicușor Dan a aflat, printr-un bilețel, în timpul acestei întâlniri, despre intenția PSD de a depune moțiune de cenzură cu AUR.

”Nu știu dacă președintele a aflat asta, nu am citit documentele pe care le-a primit. Eu am aflat după ce am ieșit de la ședință. Cred că este o lipsă crasă de respect pentru funcția președintelui ca o astfel de mișcare să se anunțe în timp ce președintele a chemat liderii partidelor proeuropene la consultări și arată cât de mică este buna-credință din partea PSD”, a adăugat președintele USR.  

Citeşte şi:

* Discuții între președinte și partidele ”pro-europene” privind implementarea unor programe majore pentru România 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cancelarul german Merz consideră că Statele Unite sunt ‘umilite’ de Iran

Cancelarul german Merz consideră că Statele Unite sunt ‘umilite’ de Iran

Votul PE pentru ridicarea imunității Dianei Șoșoacă are loc marți, a anunțat președinta Roberta Metsola

Votul PE pentru ridicarea imunității Dianei Șoșoacă are loc marți, a anunțat președinta Roberta Metsola