Donald Trump „doreşte să stabilească o relaţie de încredere” cu Iranul, a declarat emisarul său Steve Witkoff într-un interviu publicat vineri, în care detaliază conţinutul scrisorii trimise de preşedintele american Teheranului.
La 7 martie, Donald Trump a dezvăluit că a trimis o scrisoare Iranului în care propunea acestei ţări, un adversar major al Statelor Unite, să reia negocierile pe teme nucleare sau riscă p acţiune militară – o „ameninţare”, potrivit Teheranului – însă conţinutul real al misivei nu era bine cunoscut.
Această scrisoare „spune în esenţă: ”Sunt un preşedinte al păcii, asta îmi doresc. Nu există niciun motiv pentru a recurge la arme. Trebuie să vorbim, trebuie să risipim concepţiile greşite”, a explicat în detaliu Steve Witkoff într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, fost prezentat Fox News, acum freelancer.
„Trebuie să creăm un program astfel încât nimeni să nu-şi facă griji cu privire la militarizarea programului vostru nuclear, iar eu aş dori să fac acest lucru, deoarece alternativa nu este foarte bună”, pentru a rezuma, în linii mari, ceea ce s-a spus”. „Iranienii au răspuns (…) prin canale paralele, prin mai multe ţări şi mai multe mijloace”, a adăugat el, fără a spune mai multe.
„Cred că există o posibilitate reală de a rezolva această problemă pe cale diplomatică”, a adăugat el.
În timpul primului său mandat, Donald Trump a retras SUA dintr-un acord internaţional cu Iranul. Cele două ţări nu au mai avut relaţii diplomatice din 1980, iar Statele Unite, împreună cu alte ţări aliate, impun sancţiuni care apasă puternic asupra economiei iraniene.
Donald Trump „este deschis oportunităţii de a rezolva lucrurile cu Iranul şi (…) de a-l face din nou o naţiune mare”, a adăugat Steve Witkoff, care se află şi la cârma discuţiilor cu Rusia pe tema Ucrainei.
Vineri, liderul suprem iranian Ali Khamenei a denunţat poziţia SUA: „Americanii trebuie să ştie că ameninţările nu îi vor duce nicăieri cu Iranul. Ei şi alţii trebuie să ştie că vor primi o palmă severă în faţă dacă fac rău naţiunii iraniene”.
Teheranul va răspunde la scrisoare „în următoarele zile”, a declarat joi ministrul iranian de externe Abbas Araghchi. Ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, acuză Iranul de zeci de ani că doreşte să se doteze cu arme nucleare, ceea ce Teheranul neagă.