Donald Trump ia în calcul să-l numească pe Marco Rubio şeful său al diplomaţiei

Donald Trump ia în calcul să-l numească pe senatorul republican din Florida Marco Rubio în postul de secretar de Stat, dezvăluie The New York Times (NYT), care citează trei surse la curent cu deliberările, relatează AFP.

Influentul senator de origine cubaneză, vicepreşedinte al Comisiei privind Informaţiile din Senat, a fost prezentat la un moment ca potenţial vicepreşedinte al lui Trump, potrivit NYT.

Viitorul preşedinte american ”s-ar putea răzgândi în ultimul moment”, potrivit ziarului.

Marco Rubio, în vârstă de 53 de ani, a fost prezentat ca eventual candidat la postul de vicepreşedinte, însă Trump l-a preferat până la urmă pe J.D. Vance.

În cazul unei confirmări a acestei nominalizări, ar fi vorba despre o întorsătură spectaculoasă din partea lui Marco Rubio, care l-a catalogat în 2016 drept un ”escroc” pe miliardar, pe care-l înfrunta în alegerile primare reprublicane, şi drept ”cea mai vulgară persoană care a aspirat vreodată la preşedinţie”.

El declarar săptămâna trecută CNN că este ”interesat în continuare să servească această ţară”.

Scandal diplomatic între Moldova și Georgia! Irakli Kobahidze declară că este necesară investigarea alegerilor de peste Prut

Peste 50 de percheziţii, în judeţul Arad, la o grupare specializată în procurarea şi vânzarea de droguri şi substanţe psihoactive – VIDEO