Donald Trump provoacă rumoare: Concedieri în masă la cel temut Serviciu al SUA

Oficialii de la Biroul de Management al Personalului, care supraveghează angajările federale, au ordonat joi tuturor agenţiilor să concedieze angajaţii aflaţi în perioada de probă – cei care sunt relativ noi în funcţie şi nu beneficiază de protecţie completă în ceea ce priveşte locul de muncă.

Nu este clar câţi angajaţi vor fi concediaţi din cadrul IRS, a cărui forţă de muncă a crescut sub administraţia fostului preşedinte Joe Biden, ajungând la aproximativ 100.000 de persoane, dintre care aproximativ 16.000 erau în perioada de probă. Biden a urmărit să consolideze operaţiunile agenţiei, inclusiv capacitatea sa de a audita corporaţiile şi contribuabilii bogaţi.

Concedierile vor viza toţi angajaţii aflaţi în perioada de probă care nu au demisionat în cadrul unui program de concediere voluntară, acum închis, sau care nu au fost desemnaţi drept esenţiali pentru a menţine activitatea agenţiei pe durata sezonului fiscal, care este în plină desfăşurare înainte de termenul limită de depunere a declaraţiilor, 15 aprilie, a declarat una dintre sursele citate pentru Reuters.

IRS rămâne ocupat luni de zile după această dată, procesând declaraţiile şi rambursând contribuabililor sumele datorate.

Concedierile de la IRS, raportate pentru prima dată de New York Times, fac parte dintr-un efort mai amplu al preşedintelui Donald Trump şi al lui Elon Musk de a reforma guvernul federal, pe care îl consideră supradimensionat, ineficient şi afectat de risipă şi fraudă.

IRS nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta aceste informaţii.

A doua sursă familiarizată cu concedierile iminente şi-a exprimat îngrijorarea că aceste reduceri de personal sunt făcute fără a analiza impactul asupra activităţii agenţiei.

„Ei încearcă să reducă numărul de angajaţi pe toate fronturile, fără nicio analiză a impactului pe care îl va avea asupra operaţiunilor”, a declarat sursa.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UPDATE – ANM – Cod galben de vânt în Moldova, nord-estul şi estul Munteniei, nordul Dobrogei/ Precipitaţii mixte, polei, ninsori, vânt puternic, vreme rece, nopţi şi dimineţi geroase, până marţi /Prognoza pentru Bucureşti/ Avertizare pentru Gorj şi Vâlcea

Statele Unite au desfășurat militari în 37 de baze din Europa