Donald Trump se declară pregătit să se întâlnească cu liderul suprem iranian Ali Khamenei sau cu preşedintele iranian pentru a ajunge la un acord în dosarul nuclear iranian, dar ameninţă că va fi ”primul” care va recurge la forţădacă nu se ajunge la un ac

Preşedintele american Dionald Trump dă asigurări că este pregătit să se întâlnească cu liderul suprem iranian Ali Khamenei, însă avertizează că, dacă nu ajung la un acord cu privire la programul nuclear iranian, el va fi ”primul” care va recurge la forţă, relatează AFP.

”Cred că vom încheia un acord cu Iranul. Nimeni altcineva nu ar putea să o facă”, a declarat preşedintele american Donald Trump revistei Time într-un interviu publicat vineri, cu o zi înaintea unei noi runde de negocieri între Statele Unite şi Republica islamică.

Time l-a întreabă pe Trump în acest interviu – realizat marţi – dacă este ”deschis ideii de a se întâlni cu preşedintele iranian (Massoud Pezeshkian) sau cu liderul suprem” Ali Khamenei.

”Cu siguranţă”, a răspuns şeful statului american.

Întrebat despre informaţii potrivit cărora ar fi descurajat Israelul să  atace instalaţii nucleare iraniene cu scopul de privilegia diplomaţia şi negocierile, potrivit unor dezvăluiri ale cotidianului The New York Times (NYT) la 17 aprilie, Trump a răspuns că ”nu este adevărat”.

”Eu nu i-am oprit”, a declarat el referindu-se la israelieni.

”Dar nu le-am uşurat sarcina, pentru că cred că putem ajunge la un acord fără să atacăm. Sper să putem”, a declarat el.

”Este posibil să fie nevoie să atacăm, pentru că nu este posibil ca Iranul să acceadă la arma nucleară. Nu le-am uşurat sarcina (israelienilor), dar nu am spus nu. Până la urmă, voiam să le las de ales, dar am spus că aş prefera mult un acord în locul bombelor”, a declarat Donald Trump.

Locatarul Casei Albe dă asigurări că nu vrea să fie ”antrenat” într-un eventual război lansat de către Israel împotriva Iranului.

El ameninţă că ar putea recurge la forţă ”foarte bucuros, dacă nu putem ajunge la un acord. Dacă nu se ajunge la un acord, voi fi primul” care va face acest lucru.

Emisarul său Steve Witkoff urmează să efectueze sâmbătă o vizită în Oman, la o a treia rundă de negocieri cu Iranul privind programul nuclear iranian.

Witkoff s-a întâlnit cu oficiali iranieni sâmbăta trecută, la Roma, şi a participat la o primă zi de negocieri, la 12 aprilie, în capitala Omanului, Muscat.

Cele două părţi şi-au exprimat optimismul după întâlnirea de la Roma, fără să ofere detalii.

Iranul a negat mereu că ar vrea să se doteze cu arma nucleară.

Cupa Spaniei: În lacrimi, arbitrul finalei denunţă presiunile neîncetate ale Real Madrid TV – VIDEO

UPDATE-Un general rus, Iaroslav Moskalik, adjunctul şefului Direcţiei Generale Operaţionale a Statului Major, ucis în explozia unei maşini la Balaşiha, la est de Moscova