Dosar DNA: Marian Iorga, fost şef al IPJ, a fost achitat pentru corupţie; decizia nu este definitivă

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Călăraşi a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de care era acuzat, decizia putând fi atacată cu apel.

Marian Iorga a fost deferit justiţiei în vara anului 2022.

Potrivit unui comunicat transmis la acel moment de DNA, procurorii anticorupţie au reţinut în rechizitoriu că, la data de 29 aprilie 2017, Iorga ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei de la un om de afaceri în legătură cu soluţionarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.

„În perioada februarie 2017 – august 2018, Marian Iorga, în aceeaşi calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziţionarea, la preţuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziţioneze. În schimbul acestor ‘servicii’, inculpatul le-ar fi promis că îşi va folosi influenţa asupra unor subordonaţi care aveau în lucru cauze penale sau petiţii ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceştia să le soluţioneze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu”, arată DNA.

În acest context, Iorga ar fi obţinut suma totală de 4.000 euro de pe urma a trei „tranzacţii” efectuate în condiţiile de mai sus.

Sursa: www.stiripesurse.ro

1 mai pe low budget – distracție garantată în România

Copiii lui Vettel sunt împotriva revenirii sale în Formula 1