Fostul ministru francez Jack Lang şi-a prezentat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Lumii Arabe (IMA) din Paris, după deschiderea unei anchete judiciare şi sub presiunea guvernului pentru presupusele sale legături cu Jeffrey Epstein, informează AFP.
Serviciile preşedintelui Emmanuel Macron i-au cerut fostului ministru socialist în vârstă de 86 de ani să „se gândească la instituţia” pe care o conduce, după dezvăluirile din dosarele publicate în Statele Unite pe 30 februarie cu privire la cazul Epstein. Sâmbătă seara, acestea au declarat că „iau act de demisia” lui Lang.
Ministrul Afacerilor Externe, Jean-Noël Barrot, al cărui minister are în subordine prestigiosul institut, instrument al relaţiilor Franţei cu lumea arabă, a anunţat că va lansa procedura de numire a unui preşedinte interimar al IMA.
„Propun să îmi depun demisia în cadrul unei viitoare şedinţe extraordinare a consiliului de administraţie”, a scris sâmbătă Jack Lang într-o scrisoare adresată ministrului Afacerilor Externe, consultată de AFP, după ce iniţial exclusese posibilitatea demisiei în această săptămână.
Convocat iniţial de Quai d’Orsay duminică, domnul Lang nu se va prezenta, dar şi-a devansat întoarcerea la Paris din străinătate pentru sâmbătă seara, a precizat pentru AFP anturajul său.
Ministru al Culturii în timpul preşedinţiei lui François Mitterrand şi renumit pentru lansarea în întreaga lume a conceptului de Fête de la musique, Lang a asigurat sâmbătă că acuzaţiile aduse împotriva sa sunt „nefondate”, într-un comunicat transmis AFP.
Deşi în acest moment nu există nicio acuzaţie împotriva sa, documentele făcute publice de justiţia americană menţionează numele său de 673 de ori în schimburile cu Jeffrey Epstein şi dezvăluie legături de interes cu finanţatorul american.
Vineri, Parchetul Naţional Financiar (PNF) a deschis o anchetă pentru „spălare de bani proveniţi din fraudă fiscală agravată” împotriva sa şi a fiicei sale Caroline.
„Acuzaţiile aduse împotriva mea sunt inexacte şi voi demonstra acest lucru”, a asigurat Lang sâmbătă într-o scrisoare adresată ministrului Afacerilor Externe.
Potrivit avocatului său, Laurent Merlet, intervievat sâmbătă la BFM TV, Jack Lang „este atât foarte trist că părăseşte o instituţie muzeală pe care o iubeşte foarte mult”, cât şi „extrem de combativ şi nu va lăsa calomniile să câştige teren”.
Jack Lang conducea IMA, o fundaţie de drept privat creată în 1980, din 2013.
Fostul ministru a fost propus pentru această funcţie de către autorităţile franceze, dar consiliul de administraţie al IMA, compus în mod egal din ambasadori ai ţărilor arabe şi personalităţi alese de Ministerul Afacerilor Externe francez, l-a numit în mod oficial şi l-a reconfirmat în funcţie.
De la Beirut, ministrul francez al Afacerilor Externe a subliniat vineri că prioritatea este „garantarea bunei funcţionări, continuităţii şi integrităţii Institutului Lumii Arabe”.
„Primele elemente care reies din aceste dosare (Epstein) sunt inedite şi extrem de grave” şi „necesită o anchetă riguroasă şi aprofundată”, a adăugat el.
Avocatul lui Lang a respins săptămâna aceasta ideea că documentele Epstein dovedesc „legături intense de prietenie” între infractorul sexual american şi clientul său.
Jack Lang a invocat „naivitatea” sa în faţa dezvăluirilor privind legăturile sale din trecut cu Epstein, care a murit în închisoare în 2019.
După ce luni a declarat că „îşi asumă pe deplin legăturile” sale din trecut cu finanţatorul american, miercuri a asigurat că nu ştia nimic despre trecutul criminal al acestui om când l-a întâlnit „acum vreo cincisprezece ani” prin intermediul regizorului Woody Allen.
Fiica sa, Caroline, a demisionat luni din funcţia de preşedinte al unui sindicat al producătorilor de film, după dezvăluirile privind o societate „offshore” pe care o înfiinţase în 2016 împreună cu omul de afaceri american.
Printre documentele publicate de autorităţile americane consultate de AFP se află diferite schimburi de mesaje care clarifică relaţia dintre cei doi bărbaţi. Jack Lang „a insistat personal să vii la ziua lui de naştere”, îi scria în 2017 lui Jeffrey Epstein omul de afaceri Etienne Binant.. „Este doar pentru cercul restrâns, el nu face astfel de invitaţii la întâmplare.”
„Dragă Jeffrey, (…) generozitatea ta este infinită”, ar fi scris Jack Lang însuşi în 2017. „Pot să abuzez din nou?”, întreabă el înainte de a-l solicita miliardarului să-l transporte cu maşina la o petrecere organizată de Aga Khan în afara Parisului.


