Medicul specialist în chirurgie generală şi oncologică, Alexandru Onofrei, a declarat că unul dintre avantajele chirurgiei laparoscopice este precizia cu care medicul lucrează în timpul operaţiei. În eea ce priveşe chirurgia robotică, aceasta este mult mai performantă, a completat medicul.
”Lăsând la o parte avantajul pe care îl ştie toată lumea despre chirurgia laparoscopică şi robotică, că nu mai ai incizie, nu mai ai complicaţiile de perete şi aşa mai departe şi pacientul se recuperează într-adevăr mult mai bine, unul din avantajele care este foarte rar spus, este cât de bine vede un chirurg locul unde operează. Pentru că, având acel telescop, acea cameră, cel care te ajută şi îţi manevrează camera, se poate apropia foarte mult în aşa fel încât tu să ajungi să lucrezi foarte, foarte fin, să vezi vase care altfel cu ochiul liber nici nu le vezi. Să vezi locuri unde nici n-ai putea să vezi”, a declarat Alexandru Onofrei, luni seară la Medika TV.
Alexandru Onofrei a precizat că robotul chirurgical este mult mai performant.
”Prin laparoscopie poţi să vezi foarte clar unde tai, ce tai, cât de corect este planul în care ai ajuns să te întorci sau să mergi mai departe. Şi asta aş considera că este unul din avantajele majore ale laparoscopiei şi ale chirurgiei robotice. Robotul vede 3D, este mult mai performant, să spunem aşa. Aici este vorba şi de cost şi de eficacitate. După părerea mea, în marea majoritate a cazurilor, chirurgia laparoscopică, să zicem, este îndeajuns, dar da, chirurgiea robotică te ajută foarte mult, mai ales datorită manevrabilităţii tuturor penselor braţelor robotului care îţi conferă o mişcare de 360 exact ca şi cum ai fi cu mâna înăuntru. Ai şi perspectiva laparoscopică şi mâna, înăuntrul pacientului”, a pus Alexandru Onofrei.