Dr. Diana Loreta Păun, şefa Secţiei de endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, a vorbit, joi seară, despre importanţa tiroidei în organism, pornind de la făt, în viaţa intrauterină, la copil şi adolescent şi ajungând până la adulţi. ”Tiroida e o glandă esenţială pentru viaţa noastră”, avertizează medicul, explicând că glanda este responsabilă de bunăstarea generală a organismului.
În 25 mai se sărbătoreşte anual Ziua Mondială a Tiroidei, pentru a atrage atenţia asupra importanţei prevenţiei, diagnosticării precoce şi tratamentului corect al afecţiunilor tiroidiene.
“Tiroida e o glandă esenţială pentru viaţa noastră, pentru bunăstarea noastră, pentru tinereţea noastră, pentru metabolism, pentru creştere, pentru dezvoltare. Iată, sunt nenumărate funcţii pe care, prin intermediul hormonilor tiroidieni, glanda tiroidă le îndeplineşte în organism”, a declarat, joi seară, la Medika TV, medicul Diana Loreta Păun.
Aceasta a explicat că tiroida intervine în edificarea produsului de concepţie încă din viaţa intrauterină.
“Dezvoltarea copilului este absolut imposibilă fără prezenţa hormonilor tiroidieni care la început provin de la mamă. Fătul îşi creează propria tiroidă abia ceva mai târziu, iar dezvoltarea lui neurologică depinde de nivelul hormonilor tiroidieni din sângele matern. De aceea, este foarte important ca o femeie însărcinată să îşi facă o evaluare tiroidiană, dacă ştie că este expusă riscului de a dezvolta în sarcină hipotiroidie”, a explicat medicul specialist.
Diana Loreta Păun a explicat, de asemenea, că tiroida, în perioada copilăriei, ajută la creşterea organismului şi la dezvoltarea neuropsihică a copilului, iar în perioada pubertăţii, de asemenea, rol alături de hormonii sexuali în procesul de sexualizare.
“Ea susţine, de asemenea, fertilitatea de-a lungul vieţii, atât a femeii, cât şi a bărbatului şi, aşa cum vă spuneam, ne asigură reînnoirea organismului, întinerirea şi menţinerea unei funcţii cerebrale, cardiace, musculare, digestive, normale pe parcursul întregii vieţi”, a mai declarat medicul endocrinolog.



