Dr. Gabriel Crâşmariu: Fumatul şi diabetul zaharat, principalii factori de risc în boala arterială periferică

Fumatul şi diabetul zaharat sunt principalii factori de risc în boala arterială periferică, pacienţii care dezvoltă această afecţiune fiind unii ”foarte fragili”, afirmă dr. Gabriel Crâşmariu, medic specialist în cardiologie intervenţională la Ponderas Academic Hospital. Alţi factori de risc sunt hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, însă boala poate apărea şi în unele afecţiuni hematologice sau unele boli autoimune. Dr. Gabriel Crâşmariu atrage atenţia asupra faptului că, având în vedere simptomele, mulţi pacienţi timd să le ignore şi ajung foarte târziu la medic, atunci când este nevoie de amputaţie.

Boala arterială periferică este aceeaşi care apare în cazul unui infarct de miocard sau al unui accident vascular cerebral, însă ea se manifestă la vascularizaţia arterială a membrelor inferioare.
”Practic, vorbim despre sistemul vascular arterial care dezvoltă, în special la pacienţii la risc cardio-vascular înalt şi foarte înalt, dezvoltă aceste îngustări, aceste plăci de aterom care cresc progresiv până ajung la un prag critic, când practic fluxul de sânge, respectiv oxigenul care circulă la nivel sanguin se reduce semnificativ până când apar simptomele. Practic, vorbim despre pacienţi fragili, aflaţi la risc cardio-vascular foarte înalt, de obicei pacienţi fumători sau diabetici, boala arterială periferică este cunoscută ca fiind boala fumătorului, ca să spun aşa”, a afirmat, luni seară, la Medika Tv, dr. Gabriel Crâşmariu, medic specialist în cardiologie intervenţională la Ponderas Academic Hospital – parte din Reţeaua Privată de Sănătate ”Regina Maria”.
El a explicat că alţi factori de risc sunt hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, însă boala poate apărea şi în unele afecţiuni hematologice sau unele boli autoimune.
Simptomele bolii arteriale periferice sunt unele ”silenţioase”, în primă fază pacientul nu simte nimic. Cei care simt simptomatologie sunt cei care dezvoltă îngustări severe ale vaselor sanguine, iar simptomele se manifestă sub forma unor dureri în coapsă, în gambă, în picior sau în fesă, iar aceste dureri se simt ca o crampă musculară sau ca o arsură care apare la mers şi care dispare atunci când pacientul se opreşte din mersul pe jos. 
Medicul atrage atenţia asupra faptului că sunt pacienţi care tind să minimizeze această durere, iar din acest motiv ajung la medic în stadiul de ischemie critică, ceea ce face ca boala să fie extrem de greu de tratat şi este nevoie de amputaţie.

viewscnt

Trump afirmă că acordul său cu Iranul va fi „mult mai bun” decât cel din perioada Obama

Serie A: Lukaku va reveni în lotul lui Napoli