in ,

Dr Ioana Silion: Tinerii deja au un comportament adictiv în legătură cu reţelele sociale, cu internetul în general, pentru că au crescut în acest fel/ Ajung să aibă probleme din cauza asta, nu se pot conecta cu lumea reală

Dr. Ioana Silion, medic primar psihiatru, afirmă că tinerii au un comportament adictiv în legătură cu reţelele sociale, cu internetul, pentru că s-au dezvoltat în această epocă. Din acest motiv, ei ajung să aibă probleme şi să nu se poată conecta cu lumea reală, consideră ea.

”Tinerii deja au un comportament adictiv în legătură cu reţelele sociale, cu internetul în general, pentru că au crescut în acest fel, s-au dezvoltat în această epocă a internetului şi a reţelelor sociale. Şi sigur că ajung la un moment dat să aibă probleme din cauza aceasta, pentru că nu se pot conecta cu lumea reală. Cel mai adesea se întâmplă acest lucru atunci când încep o activitate profesională şi sunt nevoiţi să se concentreze şi să îşi facă activităţile profesionale conform cerinţelor”, a declarat dr. Ioana Silion, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la Medika TV
Ea a explicat că tinerii sunt atraşi de imaginile urmărite pe internet şi astfel îşi întrerup activităţile profesionale. 
”Sunt distraşi foarte uşor. Au o distractibilitate extrem de facilă. Se întrerup frecvent din activităţile profesionale tocmai pentru că sunt atraşi de imaginile pe care le urmăresc pe internet şi nu pot să-şi finalizeze activităţile pe care le au de făcut. Rămân în urmă cu lucrurile, primesc observaţii de la superiori sau caută tot felul de scuze, minciuni ca să poată să se prevaleze de activităţile pe care le au de făcut, pentru că nu se concentrează la activităţile lor”, a arătat medicul primar psihiatru.
Dr Ioana Silion a relatat că a avut un pacient în vârstă de 18 ani care a pierdut un an de şcoală din cauza dependenţei de jocurile online. 
”Stătea noaptea pe calculator şi vorbea online şi se juca online cu prietenii şi dimineaţa nu se putea trezi. Şi au fost perioade din ce în ce mai lungi în care nu s-a dus la şcoală, până când au fost săptămâni întregi în care nu s-a dus. Nu mai putea să se ducă din cauza asta, pentru că nu mai făcea faţă. Simţea că nu mai face faţă. Simţea că nu mai poate duce activitatea academică în ritmul colegilor şi, din păcate, nu i s-au încheiat mediile. Nu poate să intre în examenul de Bacalaureat anul acesta şi va fi nevoit să repete. Deci a pierdut anul şcolar din cauza nopţilor pierdute pe internet”, a subliniat dr. Ioana Silion.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Siegfried Mureşan: Noi un guvern cu PSD-ul nu mai facem/ Drumurile PNL-ului şi ale socialiştilor sunt separate/ Orice speculaţie legată de reîntoarcerea PNL alături de PSD în coaliţie nu are nicio bază

Premierul polonez Donald Tusk afirmă că Ucraina doreşte să reducă tensiunile, dar ar trebui să-şi asume trecutul

Premierul polonez Donald Tusk afirmă că Ucraina doreşte să reducă tensiunile, dar ar trebui să-şi asume trecutul