Medicul Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial, afirmă că sistemul sanitar românesc are nevoie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte modul în care pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni cronice sau boli contagioase sunt trataţi de alte afecţiuni decât cele de care suferă, inclusiv când vine vorba despre probleme stomatologice. Ea explică faptul că, în alte state, există ”unităţi de risc înalt” unde aceşti pacienţi sunt trataţi, acesta fiind un model din care România s-ar putea inspira pentru ca aceşti bolnavi să aibă parte de cele mai bune îngrijiri, acordate în siguranţă.
Sistemul medical din România “trebuie perfecţionat” când vine vorba despre tratarea pacienţilor cu boli cronice sau infecţioase pentru alte afecţiuni decât cele de care suferă, inclusiv în ceea ce priveşte tratamentele stomatologice sau maxilo-faciale, consideră medicul Lorelei Nassar, chirurg maxilo-facial şi medic specializat în implantologie.
“De exemplu, în Israel, unde mi-am definitivat eu pregătirea şi mi-am făcut specializarea, în toate spitalele care au secţii de chirurgie buco-maxilo-facială există şi unităţi de risc înalt. Iar aceste unităţi de risc înalt sunt destinate exact tratării acestor pacienţi pe care cabinetele private se tem să îi trateze sau îşi doresc să le ofere o îngrijire mai specializată şi atunci îi referă către aceste unităţi. Din nefericire, la noi nu există şi atunci, deseori, aceşti pacienţi pică «între scaune» şi poate şi trăiesc cu impresia că sunt plimbaţi între clinicile particulare şi unităţile de specialitate, pentru că, de pildă, noi le cerem absolut tuturor scrisori medicale”, a afirmat Lorelei Nassar, joi seară, la
Medika Tv.
Ea a explicat că a avut pacienţi care i-au comunicat că suferă de câteva boli cronice şi care i-au spus, din memorie, tratamentele pe care le urmează, medicul subliniind că acest lucru nu este suficient, întrucât un stomatolog sau un chirurg maxilo-facial trebuie să ştie dozajele, contraindicaţiile sau opiniile medicului specialist cu privire la posibila întrerupere a unora dintre medicamentele prescrise pentru bolile cronice sau infecţioase de care aceşti pacienţi suferă.
“Aşadar, toţi aceşti pacienţi cu fiecare grupă de boli cronice sau infecţioase sau indiferent ce fel de afecţiuni suferă necesită protocoale specifice şi ele există, sunt implementate, sunt urmate absolut peste tot, dar este foarte necesar să existe un cadru specializat pentru că clinicile particulare, cu toată pregătirea şi cu tot respectul şi cu toată dotarea şi tehnologia de care dispunem şi, slavă Domnului, în acest moment în România chiar dispunem de toată tehnologia cea mai performantă în acest domeniu, dar cadrul trebuie construit astfel încât aceşti pacienţi să beneficieze de maximum de protecţie şi de un prognostic optim. Deoarece orice implementare mai puţin precaută, să spunem, a acestor măsuri, poate duce la consecinţe nefavorabile pentru ei şi la un parcurs, la o evoluţie mai puţin favorabilă”, a subliniat Lorelei Nassar.
