Conf. Univ. Dr. Marius Ungureanu, cercetător în sisteme de sănătate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a explicat într-un interviu acordat News.ro cum vede sistemul de sănătate actual, care sunt vulnerabilităţile sale şi cum vede măsurile cuprinse în noul program de guvernare la secţiunea sănătate. Anumite deficienţe din sistem necesită timp pentru a fi rezolvate, aşa încât schimbările nu vor apărea imediat atunci când vine vorba de finanţare, resursă umană în sănătate sau aspecte legate de medicina primară, spune dr. Marius Ungureanu. În ceea ce priveşte măsurile de reducere a costurilor, aici intrând şi aşa numita taxă pe boală vehiculată în ultima vreme, Dr. Ungureanu este de părere că deciziile privind reducerea cheltuielilor în sistem ar trebui să fie luate pe baza unor date, unor analize care să arate cu cât creşte bugetul în cazul în care este impusă taxa şi dacă această creştere poate să compenseze dezavantajele pe care aceasta le aduce şi care este impactul asupra pacienţilor.
Prezentăm integral interviul acordat pentru News. ro de Conf. Univ. Dr. Marius Ungureanu:
Care consideraţi că sunt principalele vulnerabilităţi ale sistemului de sănătate şi ce ar trebui să schimbe în sistem noul ministru al Sănătăţii?
„Din punctul meu de vedere, sistemul de sănătate are câteva deficienţe care din păcate necesită mult timp şi mult efort. Rezultate imediate pe aspecte care să fie critice pentru sistemul de sănătate nu putem să vedem, pentru că lucrurile sunt extrem de complicate. Avem probleme de finanţare, avem probleme de resurse umane în sănătate, avem probleme dacă este să ne uităm pe palierele de asistenţă de sănătate, pe partea de asistenţă medicală primară şi toate aceste lucruri se construiesc în timp.
Cred că ce poate să facă noul ministru este să ne arate o viziune, să ne arate încotro mergem, să ne arate un viitor de dorit pentru sistemul de sănătate, să ne arate cum poate să fie sistemul de sănătate în aşa fel încât cu toţii să fim mulţumiţi, fie că este vorba despre profesionişti din sistem, fie că este vorba de pacienţi, fie că este vorba de românii sănătoşi, pentru că, nu-i aşa, nu toată lumea este pacient în sistem.
Putem învăţa şi împrumuta anumite aspecte din sistemele de sănătate ale altor ţări, care ar fi acestea?
Cu siguranţă avem de învăţat din toate sistemele de sănătate, dacă m-aţi fi întrebat lucrul ăsta în urmă cu 10-15 ani probabil v-aş fi spus ”Da, aş vrea să imităm sistemul de sănătate din Franţa, Marea Britanie, din Olanda”. Realitatea arată în ultimii ani însă că orice sistem de sănătate se confruntă cu provocări şi majoritatea acestor provocări sunt similare, independent de modalitatea de organizare a sistemului de sănătate, de finanţare, uitaţi-vă la Statele Unite care alocă cel mai mare procent din PIB sănătăţii şi cu toate acestea rezultatele din sănătate nu sunt pe măsura resurselor investite. Aş spune că da, avem ce să învăţăm de la alte sisteme de sănătate, dar punctual. De exemplu m-aş uita la modul în care este organizată asistenţa medicală primară şi cum serviciile sunt integrate în regiunea Catalonia din Spania. M-aş uita la ţările nordice cum fac promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate. M-aş uita la Statele Unite, la modul în care finanţează cercetarea şi inovarea în sănătate, la Ţările Nordice, la modul în care deciziile din sănătate sunt fundamentate pe date şi dovezi.
Aşadar, nu cred că există un sistem care să funcţioneze perfect, trebuie să învăţăm din modul în care performează alte sisteme de sănătate şi ar trebui să vedem ce nu a funcţionat în alte sisteme de sănătate şi să nu repetăm aceleaşi greşeli.
Cum vedeţi posibilitatea introducerii taxei pe boală, (acel 10% din concediile medicale pentru cronici, inclusiv pentru pacienţii oncologici)?
Consider că în ceea ce priveşte efortul, şi nu e doar al Ministerului Sănătăţii, la nivelul întregului Guvern, de eficientizare, de reducere a costurilor, consider că aceste măsuri sunt mai degrabă în primul rând măsuri politice decât bazate pe dovezi. Vedem că majoritatea acestor măsuri nu se regăsesc nici în documentele strategice din sistemul de sănătate respectiv Strategia Naţională de Sănătate 2023 – 2030, nici în reformele care sunt prinse în PNRR aferent sănătăţii. Dacă totuşi ajungem la aceste măsuri legate de reducerea cheltuielilor, cred că trebuie să avem în vedere imaginea de ansamblu.
Dacă este să ne uităm la un domeniu unde trebuie să eficientizăm, să reducem din cheltuieli, consider că trebuie să vedem toate acele domenii în care putem să reducem cheltuielile şi nu este vorba doar de a reduce cheltuieli sau de a aduce mai multe resurse în sistem şi trebuie să ne uităm ce vom face cu acele resurse mai multe.
Avem nevoie de resurse, dar în momentul în care mă uit pe măsuri vedem că avem în anumite segmente o reducere a resurselor, vedem reducerea centrelor de permanenţă în mediul urban. Avem centre de permanenţă în mediul urban şi sunt absolut excelente pentru a degreva unităţile de primiri urgenţe. Dar pentru a avea performanţă acolo, ai nevoie de mai multe resurse. Da, putem să facem performanţă mai bună în sănătate per ansamblu dar trebuie să fim atenţi ca, atunci când dorim performanţă mai bună în sănătate, să avem şi resurse cu care să facem această performanţă.
Aceste decizii trebuie să fie luate pe baza unor date, unor analize. Aş fi interesat dacă ar exista nişte simulări să ne spună cu cât creşte bugetul în cazul în care este impusă această taxă şi dacă această creştere potenţială de buget poate să compenseze dezavantajele pe care aceasta le aduce şi impactul asupra oamenilor bolnavi.
Cum se pot reduce cheltuielile din sistemul spitalicesc ? În acest moment cea mai mare presiune este pe acest segment.
Atât strategia naţională de sănătate 2023 – 2030 cât şi reformele cuprinse în PNRR ne spun foarte clar că trebuie să fim orientaţi mai mult înspre a vedea performanţa care însoţeşte cheltuielile din sistemul de sănătate. Trebuie să vedem ce am putea face pentru a reduce cheltuielile în sistem spitalicesc, nu în sensul de a reduce bugetele, ci a vedea cât de mult poate să preia sistemul ambulator, cât de multe probleme pot fi rezolvate în asistenţa medicală primară în aşa fel încât să nu ajungem să avem povara pe care o avem pe sistemul spitalicesc, care, aşa cum ştim, în toată lumea este cel mai mare consumator de resurse.
Ce soluţii se pot găsi pentru lipsa de personal medical din spitale?
Din nefericire, noi trăim un paradox în România, pentru că avem în fiecare an un număr foare mare raportat la suta de mii de locuitori de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină care ne plasează în topul ţărilor din Uniunea Europeană, chiar şi din cele din OECD, unde România va deveni membră în curând, însă, în acelaşi timp ne uităm şi vedem că în teritoriu, fie că este vorba de spitale din oraş mici, fie că este vorba de medicină de familie din mediul rural, nu avem personal medical. Clar este un paradox, avem medici foarte mulţi, dar nu avem medici în anumite zone din România. Şi atunci eu cred că aici este loc de a operaţionaliza strategia naţională de resurse umane în sănătate.
În 2016 când am lucrat în Minister am realizat primul draft al acestei strategii naţionale, m-am bucurat că în 2022 Ministerul a aprobat această strategie, şi au fost o serie de acte normative care au operaţionalizat strategia şi consider că ce ar trebui să se întâmple, şi probabil că aceasta va fi o provocare pentru noul ministru, să convingă actorii din sistem că nu este responsabilitatea exclusivă a ministrului să rezove problemele de resurse umane în sănătate. Trebuie să înţelegem că responsabilitatea este împărţită pentru că unităţile sanitare trebuie să investească în a deveni atractive pentru medici, mai ales dacă vorbim de unităţi sanitare în oraşe mici sau în zone care nu sunt atât de atractive, de asemenea este nevoie să creştem atractivitatea unor specialităţi care sunt deficitare tocmai pentru că fie sunt dificile din pricina dezechilibrului viaţă personală/viaţă profesională, sau, cum este medicina de familie, pentru că s-a construit de-a lungul timpului această percepţie că în medicina de familie merg doar cei care au punctaje foarte mici.
Aşadar, cred că cu toţii trebuie să contribuim şi nu este responsabilitatea singulară a ministrului Sănătăţii pentru rezolvarea acestei probleme.
Respectarea de către medici a programului pe care îl au în spitalele de stat. Ce opinie aveţi legat de acest aspect?
Eu cred că atât dvs, ca şi mine, ca şi oricine altcineva care are un contract de muncă avem obligaţii în contractul respectiv de muncă, să ne ducem la îndeplinire sarcinile şi respectarea numărului de ore de muncă din contract. Din punctul acesta de vedere, de aici trebuie să înceapă discuţia, respectarea contractului este obligatorie pentru oricine, indiferent că lucrează în sistemul de sănătate sau de educaţie sau în orice alt sistem. Probabil aici trebuie să ajungem şi iarăşi responsabilitatea nu trebuie să fie doar la nivel central, ci trebuie să fie la nivel de unitate sanitară. Aş spune că responsabilitatea e la nivel individual pentru că în momentul în care noi mergem la lucru în profesia pe care ne-am ales-o sau în poziţia pe care o ocupăm, trebuie să înţelegem că în momentul în care am intrat pe uşa spitalului, clinicii, Universităţii, identitatea noastră ca angajat derivă din responsabilităţile contractului pe care ni l-am asumat. Nu cred că cineva ar putea să aibă un argument împotriva acestei responsabilităţi. Mă bucur că în sfârşit spunem lucrurilor pe nume şi vedem aceste lucruri discutate deschis la nivel de sistem de sănătate.
În general, ceea ce văd în programul de guvernare sunt măsuri care sunt benefice pentru sistemul de sănătate şi consolidează componenta publică a sistemului de sănătate din România, însă în acelaşi timp nu neglijează componenta privată. Eu cred că trebuie să avem un echilibru între sistemul public-privat, pentru că ambele trebuie să conveargă şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de sistem. În sistem avem strategia naţională de sănătate, avem Legea 95/2006 (n.r. – privind reforma în domeniul sănătăţii), aşadar timpul va decide dacă aceste măsuri vor fi implementate, ulterior să vedem care vor fi rezultatele, nu putem decât să sperăm că vor fi rezultate bune pentru sistemul de sănătate şi pentru români, până la urmă”.
